Cătălin Homor, fostul șef de la Autostrăzi, a dat compania în judecată

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
homor

Compania de Drumuri și Autostrăzi (CNAIR) a ajuns o vacă de muls pentru foștii directori generali ai acesteia. După numirea lor politică, urmează destituirea lor tot politică, la momentul la care se schimbă Guvernul. În final dau compania în judecată, contestând înlocuirea și cerând acesteia daune.

homor

Foto: ziuacargo.ro

Ei cer fie repunerea lor în funcție, fie daune substanțiale. Ultimul director general al CNAIR, Cătălin Homor, nu face excepție. Acum două zile el a dat CNAIR în judecată la Tribunalul București.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost acționată în judecată la începutul acestei săptămâni de către Cătălin Homor, director general al companiei până în data de 11 ianuarie. Solicitat telefonic, Cătălin Homor a refuzat să confirme sau să infirme faptul că a dat compania în judecată.

”Potrivit portalului just.ro, rezultă că a fost înregistrată în data de 07.02.2017, acţiunea domnului Cătălin Homor, având ca obiect "nulitatea actului juridic" ce face obiectul dosarului nr. 3893/3/2017. Compania încă nu a primit înştiinţarea oficială pentru a putea răspunde la celelalte întrebări ale dumneavoastră. După primirea acţiunii, apreciem că vom putea expune şi demersul nostru viitor”, a răspuns CNAIR solicitărilor adresate de către Digi24.ro.

Obiectul acțiunii deschise la Tribunalului București în data de 7 februarie este ”nulitate act juridic”, cu referire cel mai probabil la întreruprerea contractului de mandat acordat lui Cătălin Homor.

”Contestă modul în care a fost eliberat din funcție, a fost nelegală măsură, motive de procedură și de fond ”, spune Alin Goga, jurist în cadrul CNAIR. Goga, unul dintre angajații CNAIR care militează pentru reformarea companiei, crede că soluția împotriva unor astfel de porocese este

înlocuirea contractelor de muncă pentru directorii generali cu contracte de mandat și includerea în aceste contracte a indicatorilor de performanță.

Dealtfel, potriivt informațiilor Digi24.ro, Cătălin Homor, a fost primul director general al companiei care a avut un asfel de contract, de mandat, fără a avea însă în acesta critrerii de performanță.

Cătălin Homor a beneficiat însă de plăți generoase, după cum a relatat Digi24.ro aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri