Cartela unică pentru RATB și metrou revine în actualitate
Data actualizării: Data publicării:
Premierul şi primarul general al Capitalei au reluat astăzi discuţia legată de posibilitatea trecerii metroului din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a municipalităţii. Subiectul a intrat în atenţia autorităţilor recent, în condiţiile în care lucrările la Magistrala 5 Drumul Taberei au fost întârziate, iar pentru linia spre aeroportul Otopeni nici măcar nu a fost lansată licitaţia. Premierul Mihai Tudose spune că se analizează oportunitatea unei astfel de măsuri.
„Discuția pe metrou își va găsi rezolvarea. Facem o analiză să vedem în ce măsură e fezabilă trecerea la primărie. În mod cert, va trebui ca activitatea metroului, indiferent unde rămâne, să fie coordonată de primărie, inclusiv cu acele biletele valabile pe orice, să fie integrat în sistemul de transport public din Bucureşti”, a spus premierul Mihai Tudose, după o întâlnire cu primarul general Gabriela Firea.