București-Timișoara. Călătoria cu avionul a ajuns la jumătate de preț față de cea cu trenul

Data actualizării: Data publicării:
aeroportul-international-traian-vuia-timisoara

Efectul concurenței pe această rută este o masivă reducere a prețurilor la biletele de avion. Una dintre companii cere doritorilor pentru zboruri București – Timișoara un preț de 10 euro pe bilet, adică mai puțin de jumătate din prețul biletului de tren. Potrivit CFR, un bilet la un tren InterRegio, clasa a 2-a se vinde cu circa 100 de lei între destinațiile menționate.

Prețurile mici sunt condiționate de data zborului. Potrivit informațiilor disponibile pe siturile de internet ale companiilor menționate, tariful de 10 euro este valabil la zborurile de luna viitoare care pleacă la prima oră a dimineții.

Compania aeriană Ryanair va introduce, începând din octombrie, patru zboruri suplimentare Bucureşti-Timişoara şi retur, iar compania aeriană Tarom va avea două zboruri suplimentare.

Modificarea va veni odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă, respectiv 28 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, în prezent, compania Ryanair operează 12 zboruri săptămânale, câte două zboruri în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi duminică, iar din data de 28 octombrie, Ryanair va opera 16 zboruri săptămânale. Astfel, în zilele de luni şi vineri vor fi operate câte trei zboruri pe zi, iar în celelalte zile, inclusiv sâmbăta, câte două zboruri pe zi.

Compania aeriană Tarom va introduce două zboruri suplimentare, în zilele de miercuri şi vineri, astfel încât va ajunge în timpul sezonului de iarnă la 28 de zboruri săptămânale.

”Destinaţia Bucureşti este pe primul loc în topul celor mai căutate destinaţii din Timişoara, aproximativ 25% dintre pasagerii care călătoresc la sau spre Timişoara aleg această destinaţie. În primele 8 luni ale acestui an, 259.000 de pasageri au călătorit pe această rută, dintr-un total de 1.016.521 pasageri. Pe următoarele locuri se află destinaţiile Bergamo, Munchen şi Londra”, a declarat directorul aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

La cele 16 curse săptămânale puse la dispoziţie de compania Ryanair, se vor adăuga cele 28 de curse săptămânale spre şi dinspre Bucureşti, oferite de compania Tarom, astfel că, în total, începând din octombrie vor fi disponibile 44 de curse săptămânale spre şi dinspre Bucureşti Otopeni, cu o frecvenţă între 5 zboruri pe zi (sâmbătă şi duminică) şi 8 zboruri pe zi (miercuri).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”