Asfaltul de pe podul de la Brăila va fi refăcut vara aceasta. Anunțul CNAIR

Data publicării:
podul de la brăila
„Această intervenţie trebuie să respecte toţi parametrii tehnici şi toate normele de calitate necesare”. Foto: Inquam Photos / George Calin

CNAIR anunţă, marţi, că asfaltul de pe podul de la Brăila va fi refăcut până la finalul lunii august, în conformitate cu soluția din proiect. De asemenea, compania anunţă discuţii pentru a clarifica situaţia tehnică a construcţiei.

„Asfaltul pe Podul Brăila va fi refăcut în perioada 1 iulie -31 august! Antreprenorul WeBuild a început lucrările de refacere al asfaltului aşternut pe Podul Brăilei pe sensul de mers Tulcea – Brăila, după care va continua şi pe sensul Brăila –Tulcea”, au transmis, marţi, oficialii CNAIR, informează News.ro. 

Potrivit acestora, soluţia aplicată de constructorul italian este cea din proiectul tehnic realizat de acesta.

„Această intervenţie trebuie să respecte toţi parametrii tehnici şi toate normele de calitate necesare. În cadrul lucrărilor va fi refăcută hidroizolaţia din zonele afectate de operaţiunile de frezare a asfaltului aşternut anterior”, a mai transmis compania.

CNAIR anunţă, de asemenea, că joi, 18 iulie 2024, va avea loc o discuţie inclusiv cu acţionarul majoritar şi Director General al Webuild, Pietro Salini.

„Această întâlnire are ca scop clarificarea situaţiei tehnice a Podului suspendat de la Brăila”, a mai precizat compania.

În aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa că CNAIR a terminat evaluarea lucrărilor de la podul peste Dunăre de la Brăila, dar a constatat neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte.

Potrivit ministrului, recepţia lucrărilor nu se va face până când nu vor fi remediate toate deficienţele.

Circulaţia a fost deschisă pe noul pod de la Brăila, vara trecută, însă au apărut mai multe probleme care au fost reparate de către constructor.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri