Analiză. Se poate depista lipsa RCA cu ajutorul camerelor de roviniete?

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
politisti rutiera politie

Verificarea existenței RCA cu ajutorul camerelor de control a rovinietelor, posibilitatea sugerată marți de către șefi ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), este cât se poate de dificilă, dacă nu aproape imposibilă. Motivele sunt atât tehnice, cât și comerciale. 

Cum crede ASF că va funcționa sistemul?

Cristian Roșu, vicepreședinte al ASF explică viziunea sa: „Este o idee pe care am preluat-o, nu îmi aparţine, nu am drepturi de autor. Am preluat-o şi este o idee interesantă pe care ar trebui să o discutăm cu CNAIR, pentru a încerca să vedem în ce măsură există posibilitatea şi tehnică şi de realizat tehnic, astfel încât, odată cu citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, să se facă o matchuire cu bazele de date, astfel încât să se identifice şi maşinile neasigurate prin asigurarea obligatorie RCA”, a spus marți acesta la un eveniment de specialitate.

Tehnic se poate, spune și șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga. „Din punct de vedere tehnic, se poate. Aş vrea însă să înţelegeţi un context: în jurul camerei există trei actori importanţi. Este CNAIR-ul, care urmăreşte dacă s-a plătit sau nu s-a plătit tariful de rovinietă sau peajul la Feteşti, există Poliţia, care are baza de date, şi există conexiunea realizată prin STS”, a precizat Neaga.

Sugestiile celor doi au fost explicate de către Digi24.ro aici.

Care sunt problemele?

Sunt reprezentate de faptul că un automobilist poate deține o asigurare răspundere civilă valabilă, chiar dacă baza de date a RCA, AIDA - CEDAM, furnizează un răspuns negativ în urma interogării după numărul de inmatriculare. Este posibil ca automobilistul să aibă asigurare valabilă, după ce, spre exemplu, și-a schimbat numerele de inmatriculare cu altele preferențiale. Legea spune că o poliță RCA este valabilă atât timp cât, dacă nu se schimbă proprietarul, conține fie numărul de inmatriculare al autoturismului, fie seria de șasiu. „Polița de asigurare RCA conține în mod obligatoriu informații despre: părțile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire stabilite de asigurator, prima de asigurare, clasa bonus-malus și numărul de înmatriculare/înregistrare ori (sublinierea noastră) numărul de identificare al vehiculului, precum și statele în care acest document are valabilitate”, spune articolul 20 din Ordinul 14 din 2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor numit pentru „punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule”.

Un caz concret, privind un echipaj radar al Poliției Române fără RCA după numărul de înmatriculare a fost relatat aici de către Digi24.ro.

Aceasta înseamnă că orice interogare a bazei de date după numărul de înmatriculare se poate dovedi irelevantă din punct de vedere a existenței RCA. Dacă ar dori să facă acest lucru, o autoritate a statului ar trebui să realizeze interogarea după seria de șasiu, însă ar trebui să dețină această informație (anume perechea număr de înmaticulare - serie șasiu)  de la Poliția Română.

În condițiile în care deținerea unui RCA este obligatorie și pentru vehiculele trase pe dreapta, procedeul de depistare în trafic a existenței asigurării se dovedește complicat căci  presupune implicarea a două entități ale statului, respectiv CNAIR și Poliția Română, în loc de o singură entitate implicată intr-un proces de verificare a bazelor de date ale Poliției.

Presupunând însă s-ar dori acest lucru, mecanismul este complicat. Sunt necesare modificări ale softului sistemului de emitere și verificare a rovinietelor SIEGMCR, care ar putea fi realizate doar de către firma UTI  - Novensys ce a creat acest sistem. Procedurile de autorizare a noului sistem sunt iarăși complicate, iar drepturile asupra softului le au aceste firme.

În toamna anului trecut, Consiliul Concurenței estima că aproximativ un sfert dintre maşinile aflate în circulaţie nu au RCA valabil, estimează Consiliul Concurenței. O problemă o constituie reducerea gradului de cuprindere în RCA cauzată, probabil, de existenţa poliţelor de asigurare cu durata foarte scurtă. Sunt destul de multe maşini în circulaţie (aproximativ un sfert), care nu au RCA valabil, pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă - o lună - iar apoi au uitat să o reînnoiască. Ca urmare, noi am propus ca poliţele RCA să se poată încheia pentru 6 sau 12 luni, pentru persoane fizice, şi pentru o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, pentru persoanele juridice", spune autoritatea de concurenţă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri