Transportul în comun, mai scump în Iași decât în București. Prețul biletelor va crește, iar amenzile se vor dubla din decembrie

Data publicării:
tramvai in iasi
Noile prețuri sunt influențate de costurile carburanților și de majorarea salariului minim pe economie. FOTO: Profimedia Images

Transportul în comun în marile orașe este tot mai costisitor. La Iași va fi chiar mai scump decât în București din decembrie. Tarifele vor fi majorate cu peste 15%, iar amenzile pentru cei care sunt prinși fără bilet se dublează. Noile prețuri sunt influențate de costurile carburanților și de majorarea salariului minim pe economie, spun autoritățile.

Prețul biletelor pentru o călătorie cu tramvaiul sau autobuzul în Iași va crește de la 3 lei la 3 lei și 50 de bani. Iașiul urcă, așadar, în clasamentul orașelor cu cele mai scumpe tarife pentru transportul în comun.

Majorările vor fi aplicate din decembrie, în Iași

Majorările vor fi aplicate din decembrie. Doar în Timișoara sunt tarife mai mari decât în Iași, 4 lei călătoria. În București, Oradea sau Cluj Napoca o călătorie costă 3 lei, iar în Constanța 2 lei și 50 de bani.

- Am mai circulat și-n București, și-n Brașov. Nu erau așa de mari tarifele. Tot timpul au fost în Iași cele mai mari prețuri, dar nu înțeleg de ce.

- Normal că nu este convenabil, la salariile care sunt în ziua de azi, pentru noi oamenii simpli este foarte greu. Orice se scumpește de acum, mai ales în preajma sărbătorilor. 50 de bani aici, 50 de bani colo, la lumină, la curent, la gaz, la apă și tot așa.

Decizia de majorare va fi aplicată din decembrie.

- Există o problemă. Cresc tarifele, bun, ok, e normal să crească tarifele, dar transportul în comun nu ne ajută. Dimineața, cel puțin, și imediat cum se iese de la școală de la serviciu este îngrozitor.

- Justificat nu cred că e, dar până la urmă depinde și ce se întâmplă cu banii ăia, că da, dăm 50 de bani în plus, dar unde ajung?

Lavinia Popescu, purtător de cuvânt CTP Iași: „În primul rând, au crescut prețurile la carburanți, în al doilea rând, a crescut salariul minim pe economie la 3.300 de lei și atunci costurile companiei au crescut foarte mult.”

Și sancțiunea pentru cei prinși fără bilet se dublează, de la 50 la 99 de lei. În București, această amendă este de 80 de lei.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri