Termenul pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost amânat pentru 20 decembrie

Data publicării:
CFR Marfa-MFAX 1

Proiectul prevede modificarea alineatului 2 al punctului 9 din anexa la HG 526/2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni dintre Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

„Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei”, se arată în proiectul de act normativ.

Potrivit unui document prezentat ieri, în exclusivitate, de Digi24, Guvernul prelungise termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă cu patru luni. Gruia Stoica trebuia să strângă banii până pe 10 februarie 2014, se arăta în document.

Alineatul doi al punctului 9 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr.526/2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare urma să aibă următorul cuprins: „Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la 10 februarie 2014, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.”


Termenul va fi în decembrie. Consiliul Concurenței a dat un răspuns clar. În momentul în care s-a discutat despre o hotărâre de guvern de prelungire, nu depusese nici GFR documentația completă, deci Consiliul Concurenței nu avea cum să dea un răspuns foarte clar privind termenul care ar trebui să prelungească finalizarea privatizării”, a declarat ministrul transporturilor, Ramona Mănescu.

„Odată ce a venit răspunsul de la Consiliu, secretarul de stat și-a îndeplinit atribuțiile cu privire la privatizare, în sensul acesta a modificat hotărârea de guvern”, a adăugat ministrul


„E o greșeală amânarea”

„Guvernul merge din greșeală în greșeală prin miniștrii săi, atrag atenția că toți trebuie să respectăm legislația. Nu pot primi invitație și proiectul astăzi și mâine la 12 să îl supun avizării. Vom da aviz negativ, dar având în vedere că avizul e consultativ, probabil ministerul și Guvernul vor merge mai departe și vor promova respectivul act normativ”, a declarat Iulian Măntescu, președintele Federației mecanicilor de locomotivă.

„E o greșeală amânarea și o încălcare a legislației pe care Guvernul și Parlamentul au promovat-o acum câțiva ani”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...