Aceste certificate, prin care companiile își recuperează o parte din investițiile în surse de energie regenerabilă, sunt achitate prin intermediul facturilor de energie electrică. Astfel, efectul imediat va fi o reducere a facturii cu aproximativ 3%. Nesemnificativ pentru populație, dar mult pentru marii consumatori.
Investiţiile în energia verde sunt stimulate de statul român printr-o schemă bazată pe certificate verzi, adică pe documente emise de operatorul reţelei naţionale de electricitate, Transelectrica.
Începând cu 2011, producătorii de energie verde primesc, în funcţie de tehnologia folosită, un anumit număr de certificate verzi pentru un megawatt-oră livrat în reţea. Mai departe, producătorii de energie regenerabilă vând certificatele verzi pe o piaţă specializată. Un certificat verde este tranzacţionat la valori cuprinse între 27 şi 55 de euro.
Certificatele sunt mai apoi cumpărate de furnizorii de electricitate care au obligaţia ca în coşul livrat consumatorilor să existe o anumită cantitate de energie regenerabilă. Guvernul însă a decis să reducă sprijinul pe care îl acordă producătorilor de energie verde. Asta înseamnă că, până în 2017, vor primi mai puţine certificate verzi pentru curentul livrat.
„E o decizie prin care vrem să dăm un semnal de sprijin în continuare pentru investiţii în energia regenerabilă, însă aceste investiţii trebuie făcute cu respectarea realităţilor de zi cu zi. E important să avem un preţ al energiei care să asigure sustenabilitatea industrială. Avem mari unităţi care, dacă nu luăm această măsură, au pierderi şi închid porţile”, a declarat premierul Victor Ponta.
Certificatele verzi, 40% din factura consumatorului industrial
Pentru furnizorii de electricitate, cumpărarea de certificate verzi înseamnă costuri suplimentare, costuri care sunt ulterior recuperate de la consumatori. Din factura totală plătită de consumatorul casnic, peste 10 la sută înseamnă contribuţia pentru certificatele verzi. Cei mai loviţi sunt însă marii consumatori industriali. În cazul lor, certificatele verzi ajung să aibă o pondere de până la 40 la sută din totalul facturii.
În paralel, la nivel mondial există o piaţă a drepturilor de emisii cu efect de seră. În baza unui acord internaţional numit Protocolul de la Kyoto, statele semnatare, printre care şi România, au stabilite anumite cote de poluare. Aceste cote sunt exprimate în drepturi de emisii, care pot fi tranzacţionate.
Practic, se vând şi se cumpără drepturi de poluare. Avantajate sunt ţările care poluează mai puţin. Este şi cazul României. Faţă de cota stabilită în funcţie de anul de referinţă 1990, România a poluat mult mai puţin.
Pentru perioada 2008-2012, a primit peste 1,2 miliarde de drepturi de emisii, din care putea să vândă 300 de milioane. Ţara noastră a ratat însă ocazia de a încasa trei miliarde de euro pe aceste certificate. În august 2011, România a fost suspendată de la tranzacţionarea acestor drepturi pentru că Agenţia de Protecţie a Mediului nu a reuşit să le inventarieze corect.