Sponsorii Jocurilor Olimpice de la Soci se aşteaptă la ce e mai rău

Data publicării:
coca cola

Când vine vorba de controverse, Olimpiada de vară de la Beijing din 2008 a fost o nimica toată comparativ cu Olimpiada de iarnă de la Soci. Apropiaţii lui Vladimir Putin au încasat zeci de miliarde de dolari pentru lucrările de infrastructură din staţiunea de la Marea Neagră. Acelaşi Putin a promulgat înaintea olimpiadei o lege împotriva minorităţilor sexuale într-o Rusie în care toleranţa nu este tocmai la ea acasă. Totuşi, mai multe companii mari sunt obligate prin contractele cu Comitetul Olimpic Internaţional să se asocieze cu jocurile din Soci.

„Riscurile asupra reputaţiei, când vine vorba de Soci, sunt uriaşe, aproape fără precedent. Să nu te pregăteşti de ce este mai rău e ca şi cum ai conduce o maşină fără centură de siguranță”, a afirmat Andy Sutherden, specialist în marketing sportiv.

Iar sponsorii Olimpiadei s-au pregătit deja de ce e mai rău. Procter and Gamble se va concentra mai puţin pe Olimpiada în sine şi mai mult pe sportivii participanţi. Compania îşi va continua campania "Mulţumesc Mama" care, după Olimpiada de la Londra i-a adus încasări de jumătate de miliard de dolari. Speră să câştige măcar o treime din suma aceasta după Olimpiada de la Soci, însă specialiştii sunt sceptici.

„Prevad o situație în care compania nu are niciun câștig de pe urma campaniei sau poate că va înregistra chiar pierderi”, a avertizat Nick Cooper, specialist în marketing.

Un alt sponsor, McDonalds, s-a pregatit de olimpiada publicând un mesaj în care spune ca este împotriva discriminarii de orice fel. Coca Cola a adoptat o strategie asemanatoare. Însă niciunul dintre sponsorii jocurilor olimpice nu au criticat deschis vreuna dintre politicile lui Vladimir Putin.

După un parcurs dezastruos la Campionatul Mondial de Fotbal din 2010, naţionala Franţei a fost taxată de sponsorii săi. Adidas a renunţat să îşi mai prelungească acordul cu federaţia franaceză de fotbal, iar Credit Agricole şi un lanţ de restaurante şi-au suspendat imediat campaniile publicitare în care apăreau jucătorii naţionalei. Dacă sponsorii Olimpiadelor ar avea aceeaşi atitudine, Comitetul Olimpic Internaţional s-ar gândit de două ori înainte să le ofere unor ţări controversate găzduirea competiţiei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...