Şosele desenate, nu construite. Doar 60 de kilometri de autostradă vor fi gata anul acesta

Data publicării:
autostrada pod constructie

Românii vor circula pe încă 60 de kilometri de autostradă, până la sfârşitul acestui an. Ar trebui să fie gata atât cei 38 de kilometri de şosea de mare viteză dintre Nădlac şi Arad, dar şi cei 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte, unde constructorul s-a angajat să închidă şantierul la finalul toamnei.

Constructorii „și-au asumat că vor termina din cei 22 de kilometri cei 16 kilometri care sunt neafectați de alunecări până la 15 iulie 2014, e angajamentul lor scris. Și-au asumat că până în 15 noiembrie 2014 vor termina și partea afectată de alunecări”, a spus săptămâna trecută ministrul Transporturilor, Dan Șova.

Cu probleme rămân cei șase kilometri care ar trebui să aducă şoseaua dinspre Ploieşti până în Capitală. Pe şantier lucrările au îngheţat. Contructorul nu mai vrea să muncească dacă nu primeşte bani în plus, bani pe care şefii de la Drumuri nu vor să-i plătească.

Bine nu stăm nici cu autostrăzile pe care Compania de Drumuri vrea să le construiască pe banii drumarilor. De pildă, la Comarnic-Braşov, lucrările nu vor începe mai devreme de iunie, cu două luni întârziere faţă de termenul iniţial avansat de guvernanţi.

Cu toate acestea, şefii de la Drumuri fac planuri pentru noi şosele. Mai exact pentru încă 1.700 de kilometri. Printre altele vor să afle cât vor costa inclusiv cei 80 de kilometri de autostradă spre fieful vicepremierului Liviu Dragnea, investiţie pe care Dan Şova o estimează la 300 de milioane de euro, dar şi cei aproape 120 de kilometri de drum rapid dintre Piteşti şi Sibiu, unde lucrările ar putea începe anul viitor.

Pe 65% din această autostradă se va lucra începând cu 2015”, spunea la Digi24 ministrul Dan Șova.

Pe lângă lansarea la licitaţie a celor 13 studii de fezabilitate, CNADNR promite şi reluarea lucrărilor la cei 64 de kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Borş din Autostrada Transilvania, dar şi să găsească un constructor pentru încă 55 de kilometri din aceeaşi şosea. România are în prezent peste 660 de kilometri de autostradă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...