Şoferii români care lucrează în Germania ar putea primi aceleaşi salarii ca nemţii

Data publicării:
TIRURI

Marius Stoica lucrează de zece ani ca şofer de camion, iar pentru cursele pe ruta Germania-Franţa câştigă 1.500 de euro. Asta înseamnă cu aproximativ 500 de euro mai puţin faţă de un şofer german care face aceeaşi muncă. Pe hârtie, însă, salariul românului este mult mai mic.

La noi se primeşte salariul minim de obicei sau un pic peste salariul minim şi restul se numeşte diurnă, care e mai puţin impozabilă”, spune Marius Stoica, şofer de camion.

Diurna scapă de impozitare dacă nu depăşeşte valoarea de 87,5 euro pe zi. Firmele româneşti plătesc astfel taxe pe muncă mai reduse şi îşi pot stabili tarife mai mici decât alţi competitori europeni.

Germania vrea să reducă această practică şi impune, prin legislaţie, ca şi lucrătorii străini aflaţi pe teritoriul ei să fie plătiţi la nivelul salariului minim. Adică 8,5 euro pe ora lucrată.

Avantajul competitiv al est-europenilor şi implicit al românilor va scădea şi va fi mai greu să obţină business acolo”, explică Gabriel Sincu, specialist în fiscalitate.

Transportatorii români se plâng că nu ar putea să plătească salarii la nivelul Germaniei şi se gândesc deja la soluţii prin care să acopere diferenţa faţă de salariile de acolo.

O să reducem diurna şi-o să plătim banii respectivi în sistem impozitabil. Ne vor creşte nouă, ca societate, taxele automat şi s-ar putea ca ei să-şi piardă locurile de muncă”, afirmă Decebal Popescu, director firmă de transporturi internaţionale.

Noile reguli din Germania au intrat în vigoare de la 1 ianuarie şi sunt valabile pentru toţi lucrătorii străini care muncesc acolo. Primele amenzi au început să fie date, aşa că unele firme din România au decis să nu mai încarce şi să descarce mărfuri pe teritoriul german.

Amenzile pot merge de la 15.000 de euro până la 500.000 de euro şi poate interveni chiar şi răspunderea penală a administratorilor firmei şi nu vrem să riscăm”, spune Mircea Mănescu, directorul unei firme de transport internaţional.

Legea dă însă speranţe şoferilor români.

Este o lege care trebuie să aducă o schimbare şi în România. România, Bulgaria şi ţările estice care nu ţin cont de nivelul de trai al angajaţilor”, spune Marius Stoica, şofer de camion.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...