Și fără autostradă, și cu banii luați. CNADNR trebuie să achite companiei Pizzarotti 8,5 milioane de euro

Data publicării:
autstradaploiesti

Italienii de la Pizzarotti au construit 16 kilometri în şapte ani, dar spun că nu din vina lor. Statul a modificat mereu proiectul şi de aceea lucrările s-au întins pe aşa mult timp. Pe lângă italieni, la această autostradă au muncit şi constructorii români.

Factura de până acum s-a ridicat la aproape 450 de milioane de euro. Şi șoseaua nu este gata nici acum. Pentru ultimii trei kilometri, Compania de Drumuri a stabilit un calendar și speră că, până la finalul lunii viitoare, va desemna un nou constructor. Slabe șanse însă, pentru că nici nu a fost dat drumul licitației.

Cu tot cu eventualele contestații, începerea lucrărilor la ultimii trei kilometri ar putea avea loc abia anul viitor, ceea ce împinge finalizarea lucrărilor spre 2017.

Cine va prelua lucrarea are de construit și două pasaje peste strada Popasului din Voluntari și calea ferată București - Constanța, precum și legarea de infrastructura Capitalei.

Decizia magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti nu este definitivă, iar oficialii companiei de Drumuri spun că o vor ataca, deşi, culmea, sunt mulţumiţi de ea. Italienii cer de zece ori mai mult.

Sentinţa vine după aproape trei ani de procese. Constructorul din Peninsulă a dat în judecată statul exact în ziua în care Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu inaugurau primii 56 de kilometri ai autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.

Italienii de la Pizzarotti primeau atunci răgaz încă doi ani pentru finalizarea ultimilor 6 kilometri şi jumătate, care să aducă autostrada până în Şoseaua Petricani, din Bucureşti. Timpul a trecut, însă, degeaba. În 3 ani, autostrada s-a lungit cu doar 3 kilometri, la care italienii încă lucrează, culmea, deşi contractul le-a fost reziliat cu 3 luni în urmă.

Pe lângă italieni, la această autostradă au muncit şi constructorii români. Factura de până acum s-a ridicat la aproape 450 de milioane de euro. Şi nu este gata nici acum. La opt ani de la prima lopată de pământ, autostrada dinspre Ploieşti se opreşte încă în câmp, la 3 kilometri de Bucureşti. Autorităţile speră să găsească vara aceasta un constructor care să o lege de străzile din Bucureşti.

Nu reuşim să legăm o autostradă de Capitală şi toată investiţia de sute de milioane de euro nu este valorificată la întregul ei potenţial”, spune Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor.

Până când autostrada va ajunge în Bucureşti, speră şi Primăria să termine lucrările de modernizare a străzilor pe care vor ajunge zecile de mii de maşini. Într-o primă etapă trebuie adăugate încă două benzi străzii Fabrica de Glucoză între Petricani și Floreasca, apoi lărgite străzile Petricani şi Doamna Ghica.

Pentru a fluidiza circulaţia, municipalitatea se gândeşte la trasformarea bulevardului Barbu Văcărescu și a Șoselei Colentina în artere cu sens unic. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri