Selgros, Mega Image şi Tymbark vor contesta în instanţă amenzile Consiliului Concurenţei

Data publicării:
consiliul concurentei

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 154 milioane lei (circa 35 milioane euro) retailerii Metro, Real, Selgros şi Mega Image şi 21 de furnizori ai acestora, în cadrul investigaţiei având ca obiect înţelegeri pentru fixarea preţurilor în perioada 2005-2009.

În urma investigaţiei, a fost sancţionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, scrie Mediafax.

Selgros Cash & Carry SRL a luat act cu surprindere de decizia Consiliului Concurenţei de sancţionare a companiei noastre împreună cu alte companii de pe piaţa de retail din România. Respingem categoric acuzaţiile Consiliului Concurenţei care a luat această decizie fără o minimă analiză economică, deşi regulile de concurenţă nu pot fi aplicate în absenţa identificării şi evaluării realităţilor economice. Menţionăm că Selgros Cash & Carry SRL a pus la dispoziţia Consiliului Concurenţei şi o expertiză din care rezultă neîndoielnic că, în situaţiile investigate, clienţii Selgros au beneficiat de preţuri mai mici decât preţurile de piaţă", a declarat, pentru Mediafax, directorul de marketing al companiei, Daniela Sima.

Ea a adăugat că Selgros aşteaptă motivarea deciziei Consiliului Concurenţei, pentru a putea lua măsurile juridice ce se impun împotriva acesteia.

Selgros Cash&Carry România, parte din grupul elveţian TransGourmet Holding SE, are o reţea de 19 magazine şi afaceri de 700 milioane euro.

Amenzi de 35 de milioane de euro pentru Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii lor. Consiliul Concurenţei: Clienţii nu puteau avea acces la promoţii şi la preţuri mai mici

Totodată, producătorul de băuturi răcoritoare, produse instant şi paste făinoase Tymbark Maspex România spune că decizia Consiliului Concurenţei de sancţionare este, în egală măsură, nelegală şi neîntemeiată, iar concluziile raportului de investigaţie sunt total nejustificate şi nedovedite.

Considerăm că argumentele prezentate de companie, atât pe parcursul verificărilor, cât şi prin obiecţiunile transmise Consiliului şi în cadrul audierilor desfăşurate în luna octombrie 2014, au demonstrat că acuzaţiile Consiliului sunt cert nefundamentate şi lipsite de suport. Compania noastră este decisă să conteste în instanţă decizia Consiliului Concurenţei”, a declarat pentru Mediafax Ioana Vişean, public relation manager al companiei.

Într-un raport publicat în luna noiembrie, grupul belgian Delhaize, care deţine cele peste 400 de magazine Mega Image, afirma că are argumente solide ca să respingă în faţa instanţei presupusele încălcări ale practicilor concurenţiale de către Mega Image, în cazul investigaţiei Consiliului Concurenţei pe piaţa românească de retail, dacă autoritatea decide impunerea de sancţiuni.

„În cazul în care plenul Consiliului impune sancţiuni, va comunica valoarea amenzii, dar şi motivarea la 30 de zile după. Plata unei eventuale amenzi va trebui efectuată în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei. Grupul are opţiunea de a face apel împotriva deciziei Autorităţii pentru Concurenţă în instanţă. Grupul consideră că are argumente solide care să-i permită să respingă presupusele încălcări ale regulilor, cel puţin în faţa unei instanţe”, se arată într-un comunicat al grupului.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...