Şeful ANAF: Încasările pe primul trimestru, mai mici decât ţinta Guvernului

Data publicării:
logo anaf crop

Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a declarat, joi, la Palatul Victoria, că încasările din primul trimestru al anului au crescut cu 1,3% faţă de trimestrul I al anului trecut, dar colectarea este totuşi cu 2% mai mică faţă de cât îşi propusese Guvernul pentru începutul lui 2017.

logo anaf crop

”În ceea ce priveşte încasările din primul trimestru al anului, s-au realizat venituri cu 1,3% mai mult decât în trimestrul I al anului 2016. În luna martie am avut o creştere de 105,2% încadrându-ne în creşterea economică asumată de Guvern. Încă luptăm pentru recuperarea deficitului din luna ianuarie, deficit care a fost din cauza faptului că cota de TVA de 24%, înregistrată în decembrie 2015, a fost în decembrie 2016 de 20%. Scăderea aceasta de 4 puncte procentuale a afectat încasarea veniturilor în ceea ce priveşte TVA”, a declarat Bogdan Stan.

El a precizat că veniturile colectate de ANAF faţă de programul raportat de Ministerul de Finanţe este cu 1,1 miliarde mai puţin.

 

”Asta înseamnă 98% din planul de realizare”, a precizat Stan.

De asemenea, el a mai afirmat că cele 14 măsuri asumate cu implementare până la data de 15 aprilie au fost finalizate.

”În urma discuţiilor din 3 martie pe care le-am avut cu domnul prim-ministru, ne-am asumat un set de 14 măsuri pentru implementare până în 15 aprilie. Astăzi le-am finalizat. Ţin să vă anunţ că toate cele 14 măsuri sunt implementate astăzi, unele dintre ele care necesitau emiterea unor ordine de preşedinte ANAF sunt pe circuitul de avizare către Ministerul de Finanţe, iar cel privind spaţiul privat virtual este spre avizare către Ministerul Comunicaţiilor. Credem noi, ca urmare a acestor măsuri, gradul de conformare şi declarare va creşte, acest lucru ajutându-ne să atingem ţintele, obiectivele propuse în ceea ce priveşte gradul de realizare a planului”, a explicat Stan.

Printre măsurile convenite între ANAF şi Guvern, agenţia îşi propusese să îmbunătăţească relaţia cu contribuabilii, preşedintele instituţiei precizând că în acest sens câteva sute de contribuabili au răspuns pozitiv şi au cerut eşalonarea datoriilor.

”Ne-am adresat direct contribuabilului prin îndrumări şi dialog în vederea acceptării şi îndrumare către cererile de eşalonare prezentându-le în acest sens avantajele ce decurg din acest lucru. În perioada de eşalonare, majorările şi penalităţile nu mai curg, eu zic că în toată această perioadă din 3 martie şi până în prezent avem un număr de 923 de eşalonări cu o sumă de 280 de milioane. Aceste măsuri vor fi puse în continuare în aplicare, nu înseamnă că dacă azi sunt implementate nu vor curge în continuare”, a mai spus Bogdan Stan.

Şeful ANAF a participat, joi, la o  întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu şi cu reprezentanţii MFP şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză, la Palatul Victoria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa