Bloomberg: Elon Musk riscă inclusiv închisoarea pentru această postare. Scandal pe Wall Street

Data actualizării: Data publicării:
Elon Musk
Foto: Agerpres

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (n.r.  - SEC) ar fi întrebat Tesla dacă afirmaţiile făcute de Elon Musk referitoare la retragerea companiei de la bursă sunt adevărate şi care este motivul pentru care anunţul a fost făcut pe Twitter, potrivit unor surse citate de Dow Jones, scrie news.ro. Asta în timp ce analiştii de pe Wall Street şi-au exprimat scepticismul că Musk poate atrage finanţarea necesară pentru reuşita acestui plan.

Elon Musk
Foto: Agerpres

Elon Musk a şocat piaţa, marţi, anunţând pe Twitter că se gândeşte să retragă Tesla de la bursă, la preţul de 420 de dolari pe acţiune.

Acţiunile Tesla au evoluat în uşoară scădere, miercuri, după ce marţi au închis în creştere cu 11%, la 379,57 dolari pe unitate.

„Având în vedere procesul haotic al anunţului din după-amiaza trecută, impresia noastră iniţială a fost că Elon Musk a făcut public planul fără că se consulte cu board-ul directorilor sau cu acţionarii majoritari”, au scris analiştii Bernstein într-o notă intitulată „Going private? Who knows... does Elon?” (n.r. - „Trecerea în privat? Cine ştie...Elon ştie?”), potrivit Reuters.

Într-o analiză publicată ieri, însă, editorialistul Bloomberg Matt Levine atrage atenția că o afirmație hazardată, de tipul celei făcute de Elon Musk pe Twitter, este genul de declarație pentru care oamenii de afaceri riscă închisoarea.

„Așadar, dacă nu va merge până la capăt cu planurile lui, după ce a promis în mod explicit că o va face, va fi… rușinos. Sau mai mult decât rușinos? Acțiunile au crescut cu 11%, ieri (n.r. -marți), ca efect al postărilor. Dacă acele tweet-uri se dovedesc a fi înșelătoare - mai precis, dacă se va dovedi că Musk nu a asigurat fonduri necesare pentru această propunere - atunci o mulțime de oameni au fost înșelați și au pierdut mulți bani. Musk a mai spus și înainte lucruri care nu sunt adevărate pe Twitter, inclusiv lucruri referitoare la situația financiară în care se află Tesla, dar acelea au fost glume, Elon care se comporta ca Elon (n.r. - expresia englezească „Elon being Elon”). E ceva complet diferit să te prefaci că lansezi procesul de achiziționare a unei companii publice, cu scopul de a crește prețul acțiunilor, iar apoi să nu faci nimic. Acesta este un lucru la care cei de la SEC sunt atenți! Acesta este un lucru pentru care oamenii plătesc cu închisoarea!”, este de părere Levine.

Majoritatea analiştilor sunt sceptici, dar unii au spus că acordul s-ar putea materializa dacă Musk va reuşi să atragă finanţarea. Compania are deja o investiţie de 2 miliarde de dolari din partea fondului suveran de investiţii al Arabiei Saudite, precum şi din partea Tencent, care a cumpărat o participaţie de 5% în 2017.

Retragerea Tesla de la bursă l-ar scoate pe Musk din arena publică şi l-ar feri de critici. Musk deţine o participaţie de 20% la producătorul de automobile electrice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...