Rusia va interzice companiilor să vândă petrol cu mai puţin de 60 de dolari barilul

Data publicării:
Sondă de petrol în Rusia
Rusia îşi va reduce producţia de petrol în luna martie. Foto: Profimedia Images

Rusia intenţionează să introducă, până la sfârşitul anului, un mecanism prin care va interzice companiilor ruseşti să vândă petrol sub plafonul de 60 de dolari pe baril impus de statele G7, Australia şi Uniunea Europeană, a anunţat, marţi, vicepremierul Alexander Novak, informează Agerpres.

"Este sigur că se va face. În prezent, discutăm, ajustăm decizia, abordăm subiectul cu companiile", a adăugat Novak.

Vicepremierul a explicat faptul că Rusia va menţine producţia de petrol în decembrie la nivelul din noiembrie, în pofida plafonului şi embargoului comunitar asupra petrolului rusesc livrat pe mare, care au intrat în vigoare luni.

"Avem încredere că în decembrie vânzările pe piaţa mondială vor fi la nivelul din noiembrie. Mai departe, vom vedea cum se vând produsele respective, cum evoluează piaţa. Aici există multe incertitudini, în special legate de cererea economiei globale", a subliniat el.

Novak a semnalat că producţia de petrol a Rusiei a crescut cu 2,2% în perioada ianuarie-noiembrie 2022, la 488 milioane tone. Totuşi, el a admis că Rusia ar putea reduce producţia de petrol în viitor, dar a menţionat că nu crede că va fi o scădere importantă.

"Nu cred că vor fi volume mari. Însă nu excludem asta, deşi facem tot posibilul pentru ca situaţia să fie stabilă şi vânzările de petrol să se menţină la nivelul din 2022", a mai spus oficialul rus.

"Petrolul din Rusia are cerere pe pieţele mondiale, petrolul îşi va găsi cumpărători. Rusia este cel mai mare furnizor mondial de petrol pentru pieţele energetice mondiale. Petrolul rusesc a avut mereu cerere şi va avea. Da, lanţurile şi mecanismele logistice se schimbă acum. Însă nu vedem nicio tragedie în asta", a adăugat vicepremierul rus.

Novak a preconizat că introducerea unui plafon de preţ pentru petrolul rusesc va conduce doar la o diminuare a investiţiilor în industrie la nivel mondial şi asta, la rândul său, va provoca o penurie de resurse energetice în viitor şi o creştere a preţurilor.

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a subliniat, la rândul său, că interesele Rusiei în comerţul cu resurse energetice vor fi asigurate, deoarece petrolul rusesc îşi va găsi cumpărători, scrie TASS.

"Nu am niciun dubiu că produsele noastre îşi vor găsi cumpărători. După cum am înţeles, departamentele noastre şi structurile relevante s-au pregătit pentru plafonare într-o serie de sectoare şi aspecte. Vom vedea cum reacţionează piaţa în viitor, dar interesele noastre în acest sector vor fi protejate într-o formă sau alta", a dat el asigurări.

Totodată, acesta a spus că, prin introducerea plafonului de preţ pentru petrolul rusesc, SUA şi Uniunea Europeană "îşi taie craca pe care stau".

"În final, persoanele obsedate de idei antiruse îşi vor da seama că planurile lor nu vor avea rezultate, pentru că ceea ce vor obţine va fi volatilitate, instabilitate, fluctuaţii de preţ, imprevizibilitate", a spus Riabkov, citat de EFE.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...