Rusia, fără prea multe opțiuni de a evita sancțiunile. Care este „călcâiul lui Ahile” al petrolului rusesc

Data publicării:
Petroliere rusești
Noile restricții ar putea submina eforturile Rusiei de a-și redirecționa livrările de țiței pentru Europa și SUA înspre Asia și vor strânge și mai tare lațul în jurul celui de-al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume. Foto: Profimedia Images

Rusia a reușit până acum să atenueze mare parte din impactul sancțiunilor aplicate împotriva exporturilor de combustibili fosili, scrie Reuters, dar refuzul companiilor din Occident de a mai asigura vasele care transportă petrol din Rusia amenință să dea peste cap economia țării dacă rușii și clienții lor nu vor reuși să umple golul rămas în urma retragerii asiguratorilor.

Asiguratorii din Europa și Statele Unite, care domină comerțul maritim internațional, optează să nu mai asigure navele petroliere rusești, potrivit surselor din industrie, pentru a evita încălcarea sancțiunilor impuse după invadarea Ucrainei de către trupele ruse.

Chiar și vasele care nu sunt din Rusia, dar transportă țiței rusesc riscă acum să rămână fără asigurare.

Măsura asiguratorilor occidentali ar putea să submineze eforturile Rusiei de a-și redirecționa livrările de țiței pentru Europa și SUA înspre Asia, ceea ce va grăbi declinul afacerilor cu țările europene și va adânci criza energetică, pe măsură ce restricțiile strâng tot mai tare lațul în jurul celui de-al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume.

Retragerea asiguratorilor, „la pachet” cu noul pachet de sancțiuni europene

Este de așteptat ca măsura luată de asiguratori să aibă loc în lunile de iunie și iulie, atunci când vor expira polițele retrase luna aceasta în anticiparea impunerii unor restricții și mai dure din partea Uniunii Europene.

„Există o presiune continuă pe asiguratorii [transportatorilor] maritimi internaționali pentru a nu mai acoperi companiile de transport din toată lumea care livrează petrol rusesc”, a spus Maria Bertzeletou, analist la Signal Maritime Services, o companie de top care gestionează navele petroliere. „Perturbări sau o întrerupere pe termen scurt a asigurărilor maritime nu pot fi excluse.”

Petroliere Rusia
Este de așteptat ca măsura luată de asiguratori să aibă loc în lunile de iunie și iulie, atunci când vor expira polițele retrase luna aceasta în anticiparea impunerii unor restricții și mai dure din partea Uniunii Europene. Foto: Profimedia Images

Companiile de asigurare din țările care continuă să cumpere petrol din Rusia ar putea lua locul celor din Occident, dar cel mai probabil nu se vor putea reasigura fără să încalce vastele sancțiuni care afectează interesele comerciale ale Moscovei.

Fără reasigurare, un asigurator care emite o poliță pentru un petrolier ar avea nevoie de o garanție guvernamentală pentru a acoperi potențiale datorii care s-ar putea ridica la câteva miliarde de dolari.

Asiguratorii ar putea apela la fondurile suverane ale Chinei sau Rusiei în acest scop, potrivit experților din domeniu, dar „depinde care este voința politică și care sunt piețele spre care Rusia își va concentra mărfurile”.

Citește și: Petrolierele invizibile ale Rusiei. De ce vasele rusești au început să dispară de pe radar

India și China cumpără petrolul rusesc la prețuri tot mai mici

Pentru moment, clienții din India și China cumpără petrolul rusesc respins de Vest la prețuri mult mai avantajoase, potrivit comercianților și după cum o arată cifrele. Exporturile rusești au ajuns în aprilie la media de dinainte de invazie, conform unui raport întocmit luna aceasta de Agenția Internațională a Energiei.

India, un aliat vechi al Moscovei, cumpără tot mai mult petrol din Rusia, care acum reprezintă 10% din toate importurile cu petrol ale țării.

India recunoaște asigurările din Rusia „așa încât nu o să fie nicio problemă cât timp navele respectă regulile de intrare în port”, a explicat un înalt oficial al guvernului de la New Delhi. „Din moment ce noi nu recunoaștem sancțiunile americane vom primi vasele rusești. Răspunderea noastră va apărea doar după descărcarea navei.”

Russia India
Pentru moment, clienții din India și China cumpără petrolul rusesc respins de Vest la prețuri mult mai avantajoase. Foto: Profimedia Images

China, cel mai mare importator de petrol din lume, și-a sporit achizițiile de petrol din Rusia la prețuri reduse, potrivit informațiilor obținute de Reuters. Cu toate astea, asiguratorii chinezi care vor încerca să ia locul celor din Occident vor avea cel mai probabil nevoie de garanții suverane.

Există un precedent pentru implicarea guvernului în garantarea riscurilor maritime asociate cu transportul de produse țintite de sancțiuni. Japonia a folosit în 2012 o garanție de răspundere suverană pentru a putea importa petrol din Iran după ce asiguratorii occidentali s-au retras din cauza sancțiunilor înainte ca lumea să ajungă la o înțelegere cu Teheranul asupra programului său nuclear.

În acest moment, nu există o măsură împotriva asigurării navelor străine care transportă petrol rusesc, dar această restricție ar putea fi inclusă într-un nou pachet de sancțiuni al UE care ar urma să interzică importurile cu petrol din Rusia.

Citește și: China are nevoie de cărbune rusesc. Moscova are nevoie de clienți și a redus prețul

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri