Românii, tot mai nemulţumiţi de asigurările RCA. Cele mai multe reclamaţii le-a primit Astra Asigurări

Data publicării:
masini mediafax-1

Reclamaţiile clienţilor companiilor de asigurări depuse către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor curg cu miile. Numai anul trecut, peste 7.400 de români s-au plâns în special de întârzierile foarte mari sau de plata parţială a daunelor. Între timp, valoarea poliţelor RCA creşte constant, iar arbitrul pieţei asigurărilor nu a aplicat în acest an nici măcăr o sancţiune.

Anul trecut, peste 7.400 de reclamaţii au fost depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Două din trei plângeri au la bază segmentul RCA. Oamenii sunt nemulţumiţi că banii pe care îi primesc de la companiile de asigurări nu acoperă cheltuielile pentru repararea maşinilor în service.

Şi reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară, care reuneşte şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cunosc problemele din sistem: întârzierea plăţilor sau acordarea unor sume mai mici drept despăgubiri.

Dacă în 2012, arbitrul pieţei asigurărilor a amendat trei societăţi cu 70.000 de lei, anul acesta nu a fost dată încă nicio sancţiune.

Potrivit datelor obţinute de Digi24, cele mai multe reclamaţii le-a primit Astra Asigurări, peste 4.500. Locul al doilea este ocupat de Euroins, cu 1.800 de plângeri. A treia companie în acest clasament este Asirom, cu peste 1.000 de reclamaţii.

Reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară spun că firmele rău-platnice ar putea rămâne fără autorizaţie pentru poliţele RCA. De la an la an, tarifele pentru acest tip de asigurare au crescut constant. Şi în primul trimestru din 2013 au existat majorări de peste 10%, ceea ce a făcut ca preţul mediu pentru o poliţă RCA să crească la aproape 600 de lei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...