Călin Ilea are 28 de ani şi chiar dacă vrea să pornească o afacere mărturiseşte că ezită. Nu are banii necesari şi spune că nici autorităţile nu-l ajută.
Călin Ilea: Aşa că o soluţie ar fi fondurile europene sau programele finanţate de stat. La fondurile europene nu avem ghid, iar pentru SRL-D Start-Up condiţiile sunt stricte sau banii acordaţi prea puţini.
La acestea se adaugă lipsa predictibilităţii fiscale, care a determinat mai mulţi antreprenori să renunţe la investiţii.
Ioan Mintaş - prim-vicepreşedintele CNIPMMR (Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România) : Faptul că există o situaţie bancară precară în ceea ce priveşte creditele pentru a-şi începe o activitate a dus, de asemenea, ca cei care doreau să îşi deschidă o firmă să nu o deschidă.
S-a ajuns astfel la o creştere a numărului firmelor radiate în 2014. În acelaşi context, anul trecut au fost înfiinţate mai puţine societăţi decât acum doi ani.
Ioana Cărăman - directorul Oficiului Registrului Comerţului Bihor: În anul 2014 s-au înregistrat un număr de 3767 de înmatriculări, înregistrând o scădere de 24% comparativ cu anul precedent, 2013.
Mult mai dramatică este scăderea numărului de firme nou înfiinţate în judeţul Alba.
Cerasela Brănescu - reprezentanta Oficiului Registrului Comerţului Alba: La nivelul judeţului Alba, în anul 2014, în luna decembrie s-a înregistrat un număr de 1.691 de firme, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013 când au fost înregistrate 3.092 de firme.
Specialiştii mai au şi altă explicaţie pentru numărul mare de firme înregistrate în 2013. Ca să obţină punctaje mai mari la proiectele europene, investitorii au înfiinţat mai multe SRL-uri. În schimb, incertitudinea care este legată de exerciţiului financiar 2014-2020 în România a mai descurajat întreprinzătorii anul trecut.
Cea mai drastică scădere a numărului de firme noi s-a înregistrat anul trecut în Bistriţa-Năsăud. În judeţ au fost înmatriculate 1300 de firme, jumătate faţă de 2013.