Românii au fentat Programul "Tomata". Ministru: Banii s-au dus și la alții, cu cereri fictive. Am cerut mai multă responsabilitate

Data actualizării: Data publicării:
rosii gradina legume - GettyImages - 26 august 2015
FOTO: Getty Images

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, vineri, că foarte multe dosare depuse, în anii anterior, în programul de sprijin pentru tomate au avut la bază documente fictive.

El a afirmat, la Botoşani, că anchetele derulate de Ministerul Agriculturii, în special în judeţele din sudul ţării, au arătat că fondurile au fost încasate ilegal.

"Am constatat că în foarte multe judeţe, sper că nu aici la dumneavoastră, dar în judeţele din sud, în multe judeţe unde s-au făcut verificări, am constatat foarte multe dosare fictive, depuse fictiv. Banii care trebuie să se îndrepte către cei care într-adevăr cultivau tomate în spaţii protejate s-au dus şi la alţii", a precizat Oros.

Acesta a arătat că în multe cazuri au fost sesizate instituţiile statului abilitate să deruleze anchete penale pentru fraudele respective.

"Unele s-au terminat cu dosare penale. Nu noi anchetăm acest lucru. Am luat măsuri administrative şi am trimis la cei care se ocupă să facă partea aceasta penală,. dar am cerut anul acesta mai multă responsabilitate", a adăugat Adrian Oros, citat de Agerpres.

Totodată, ministrul Agriculturii a cerut verificarea modului în care sunt efectuate tratamentele tomatelor, după ce au apărut informaţii în presă că roşiile produse în România "sunt dăunătoare".

"Am cerut ca anul acesta să fie făcute două verificări, să fie un registru de tratamente cu ce substanţe se folosesc, pentru că, tot aşa, prin februarie sau martie dădeam explicaţii prin presă pentru că apăruse că tomatele din programul Tomata sunt dăunătoare. Ca să nu mai apară ştiri de genul acesta care să pună sub semnul întrebării produsele româneşti, am cerut ca fiecare cultivator şi fiecare beneficiar al Programului Tomata să aibă un registru cu substanţele pe care le foloseşte pentru tratare", a mai afirmat ministrul.

Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate', pentru anul 2020, este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187,5 milioane de lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei de 39,4 milioane de euro.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...