Dan Maşca a pornit afacerea pe care o conduce alături de doi prieteni, într-un apartament de bloc. A preconizat că IT-ul va fi un domeniu de viitor. Şi nu s-a înşelat. În scurt timp a semnat deja primele contracte. Nu în România, ci în Elveţia. A creat site-urile a două primării, platforme ce funcționează şi astăzi. Afacerea s-a extins mai ales după ce s-a dus vorba în lume că face lucruri de calitate.
Datorită eforturilor sale, dar şi ale echipei pe care o conduce, a ajuns să aibă printre clienţi firme uriaşe. Unul dintre ei este chiar Tripadvisor, poate cel mai cunoscut site de turism din lume, care are peste 60 milioane de utilizatori unici pe luna.
Compania numără acum peste 200 de angajați. Aceştia însă abia fac faţă contractelor. Şi aici apare marea problemă. Lipsa specialiştilor în domeniu. Tinerii, spune antreprenorul, nu sunt pregătiți pentru piața muncii. Spre exemplu, nu există în România o facultate de game development. Tocmai de aceea, Dan Maşca a investit mare parte din profit pentru a-i învăţa pe angajati ultimele limbaje de programare și alte tehnici mai puţin dezvoltate la noi în țară cum ar fi animația.
„Un film de animaţie 3D făcut ca lumea înseamnă 120 de oameni, doi ani de muncă. Bun, 120 de oameni.. nu sunt în oraş mai mult de 4-5 animatori. Nu sunt în România 120 de animatori la calitatea necesară 3D”, spune Dan Mașca.
Astfel de oportunități l-au făcut pe Liviu, web designer, să vină de la Cluj-Napoca după terminarea facultății.
Tocmai pentru forță de muncă specializată e greu de găsit, a firma a făcut tot posibilul sa-şi țină oamenii buni aproape.
„În momentul în care un coleg s-a dezvoltat din punct de vedere profesional şi e valoros în firmă, faptul că anumite aspecte familiale l-au determinat să plece în oraşul natal, în jurul omului respectiv... de cele mai multe ori s-a mai creat o filială. Avem în Alba Iulia, Regin, Iaşi, Bucureşti, Sighişoara”, spune Daniela Șuhanea, team leader Comunicare.
Grija pentru oameni a fost insuflată angajaților care s-au implicat în numeroase proiecte comunitare, între care şi crearea unor lecţiianimate pentru elevi, disponibile oricui pe internet. Antreprenorul spune că nu aşteaptă nimic de la stat. Din contră.
„Am refuzat să facem contracte publice din cauza mizeriei din zona aceasta şi vedeţi, de altfel, ce se întâmplă acum la Bucureşti”, spune Dan Mașca.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 19 milioane de lei.