29,85 miliarde de euro este suma care a intrat în România din 2007 şi până în acum, ca fonduri pre şi post aderare. Însă ţara noastră, ca şi toate celelalte membre ale Uniunii Europene, are şi obligaţii, şi anume să contribuie la bugetul comunitar.
Potrivit datelor guvernamentale, România a plătit către Bruxelles peste 11 miliarde de euro, adică mai mult de o treime din cât a încasat.
Situaţia ar fi putut fi mai bună dacă gradul de absorbţie a fondurilor alocate ţării noastre pentru perioada 2007-2013 ar fi fost mai mare. Momentan, potrivit statisticilor de la Bucureşti, doar ceva mai mult de jumătate din banii alocaţi României au intrat efectiv în ţară.
Iar situaţia se poate înrăutăţi. Ţara noastră mai are la dispoziţie doar acest an ca să cheltuie toţi banii din perioada 2007-2013. Comisia Europeană a informat deja Bucureştiul că, dacă nu termină până la finalul anului proiectele deja începute, va fi obligată să le încheie cu bani de la buget.
Sume primite de la UE
2007-2013
- fonduri pre-aderare: 2,70 mld. Euro
- fonduri post-aderare: 27,15 mld. Euro
TOTAL: 29,85 miliarde euro
Sume plătite către UE
2007-2013
2007: 1,15 mld. euro
2009: 1,36 mld. euro
2011: 1,30 mld. euro
2012: 1,43 mld. euro
2013: 1,53 mld. euro
2014: 1,62 mld. euro
31.03.2015: 0,53 mld. euro
TOTAL: 11,35 miliarde euro