Rectificarea bugetară în Bulgaria ajută băncile aflate în criză, cu preţul deficitului

Data publicării:
leva

 

Astfel, deficitul public bugetar va creşte la 2,7% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2014, cel prevăzut iniţial fiind de 1,8%, cu scopul de a ajuta a patra bancă din ţară, Corporate Commercial Bank (CCB), aflată în pragul falimentului. 

Conturile persoanelor private, dar şi cele ale mai multor întreprinderi publice şi private, spitale şi municipalităţi, au fost blocate. 

Banca centrală a promis o deblocare a conturilor la 21 iulie, dar planul său de salvare a instituţiei a fost respins de către principalele partide politice într-o reuniune organizată sub egida şefului statului.

Această rectificare bugetară a fost respinsă pe 17 iulie de către comisiile Parlamentului. Preşedintele Rosen Plevneliev i-a îndemnat pe parlamentarii bulgari să voteze în favoarea textului, care a fost adoptat până la urmă cu voturile a 117 deputaţi din cadrul partidului conservator GERB şi liberalilor din cadrul MDL, din totalul de 178 de deputaţi prezenţi. Socialiştii, care au susţinut totuşi Guvernul Oreşarski, au votat împotrivă.

Pentru a intra în vigoare, textul este necesar să fie adoptat în a doua lectură.

"Singurul motiv al revizuirii (bugetului) este consolidarea resurselor bugetare aflate la dispoziţiia Guvernului interimar, cu scopul de a garanta stabilitatea financiară a ţării", a declarat marţi ministrul Finanţelor, socialistul Petăr Ciobanov.

Guvernul tehnocrat al lui Oreşarski şi-a prezentat pe 23 iulie demisia, aprobată o zi mai târziu de către Parlament, deschizându-se astfel calea unor alegeri legislative anticipate, prevăzute la 5 octombrie.

Preşedintele Plevneliev urmează să dizolve Parlamentul pe 6 august, iar apoi să numească un Guvern interimar însărcinat cu organizarea alegerilor.

Parlamentul va continua să funcţioneze până la 5 august. Conservatorii din cadrul GERB doresc să extindă prerogativele Guvernului interimar, care să fie autorizat, în cazul în care va fi necesar, să efectueze împrumuturi de pe pieţele financiare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri