Peste 37.000 de IMM-uri s-au înscris până în prezent pe portalul IMM Invest, fiind așteptat ca numărul beneficiarilor să fie de 40.000, a declarat la Digi24 Dumitru Nancu, directorul Fondului de Garantare pentru IMM.
"Până în prezent avem un număr de 37.089 de IMM-uri înscrise, iar către bănci au fost trimise 20.139 de cereri. Sistemul merge foarte bine", a declarat Nancu.
El a precizat că în 48 de ore au fost făcute 30.000 de înscrieri și că, în prezent numărul a scăzut la 3 - 4.000 pe zi.
49 de cereri au fost respinse întrucât nu se încadrau la categoria IMM.
Firmele care au cerut ajutor prin program au făcut solicitări pentru 494.592 de angajați. Firmele solicitante sunt din transporturi, construcții, HoReCa, producția de băuturi nonalcoolice, comerț.
"Urmează ca de astăzi băncile să ne transmită spre garantare şi sperăm mâine să începem să semnăm primele contracte", a afirmat Nancu.
Directorul Fondului de Garantare a subliniat că toți angajaţii au procesat cererile în perioada minivacanţei de 1 Mai.
Aplicaţia Programului IMM Invest România a fost lansată iniţial pe data de 17 aprilie, dar aceasta s-a blocat exact la momentul deschiderii, după ce au fost primite 397.000 de accesări pe minut provenite de la 132.000 de conexiuni. Procedura de înscriere în Programul IMM Invest România fost reluată de la zero începând cu data de 28 aprilie, ora 9:00.
Programul IMM Invest permite IMM-urilor afectate semnificativ de criză să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea unor finanţări garantate.
În cadrul programului s-au înscris 22 de bănci finanţatoare care vor acorda credite/linii de credit pentru investiţii în valoare de până la 10 milioane de lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanţării fiind de până la 72 de luni. Rata dobânzii - Robor la 3 luni +2%/an este subvenţionată 100% de la bugetul de stat.
Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanţările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii şi până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici şi micro. Durata finanţării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor acordate în numele şi contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat, până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire.
Redactare G.M.