Afacerile care vizează intermedierea de energie sunt relativ simple. Companiile implicate negociază cu producătorii cumpărarea de energie electrică la un preț cât mai mic și încheie, deja celebrele, contracte bilaterale. Energia este vândută ulterior pe bursa de energie sau direct marilor consumatori la un preț cât mai mare. Diferența reprezintă profitul intermediarilor. Spre deosebire de alții, intermediarii din energie manevrează doar nişte hârtii. Producătorul livrează energia în sistemul energetic național de unde este preluată de consumator. Prin urmare, implicarea intermediarului este minimă.
Acesta este și mecanismul prin care Hidroelectrica a fost prejudiciată cu 1,1 miliarde de euro între 2006 și 2012. De exemplu, firmele intermediare cumpărau energie de la compania de stat cu prețuri cuprinse între 110 și 120 de lei pe megawatt oră, în condițiile în care, pe bursa OPCOM, megawattul se vindea cu 154 de lei.
Cei mai mari consumatori de energie din România sunt combinatele Alro, ArcelorMittal şi Oltchim. Cele trei companii consumă anual aproximativ 10 la sută din energia produsă în România, pentru care plătesc sute de milioane de euro. În acest context, nu este de mirare că cei care intermediază afacerile vor să obţină măcar o parte din sumele cheltuite de aceste companii pe energie electrică.