Primele detalii despre iOS 17 şi iPad OS 17. Noile sisteme de operare Apple aduc funcții noi și schimbări majore

Data publicării:
telefon apple
Sursa foto: Justin Sullivan/Getty Images

Aşa cum era de aşteptat, Apple a anunţat la WWDC 2023 primele detalii legate de noile versiuni ale sistemelor sale de operare, în frunte cu iOS 17 şi iPadOS 17, scrie News.ro.

iOS 17 va face loc unei aplicaţii de tip jurnal, despre care compania spune că se va integra cu alte aplicaţii şi servicii pentru a facilita completarea inclusiv automată a însemnărilor. Acestea sunt criptate, pentru protejarea intimităţii.

Aplicaţia Phone va beneficia de un upgrade şi va va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-şi seta propria imagine de profil, care va apărea pe telefonul persoanelor din agendă când acestea sunt sunate.

Messages va avea o funcţie de checkin, care va trimite automat un mesaj celor dragi când utilizatorul ajunge la destinaţie după un drum lung. De asemenea, tot automat se poate trimite un mesaj pentru a-i linişti pe cei dragi când există probleme de semnal sau bateria este pe punctul de ase descărca, pentru a se evita îngrijorările inutile.

AirDrop va permite schimbul datelor de contact prin simpla apropiere a două iPhone-uri.

Apple promite îmbunătăţiri majore pentru tastatura din iOS, care va face sugestii şi corecturi automate mai bune, cu ajutorul învăţării mecanice. În prezent, aceste facilităţi nu sunt disponibile pentru limba română, iar Apple nu a indicat că va fi crescut numărul limbilor suportate.

Un nou mod StandBy va fi disponibil când telefonul va fi ţinut la încărcat - vor fi afişate informaţii utile, precum calendarul şi temperatura, sau un slideshow cu fotografii personale.

Siri va putea fi acum apelată fără „Hey”, doar cu „Siri”, iar aplicaţia Maps va permite descărcarea anumitor regiuni pentru navigare offline.

iPadOS 17 va beneficia de unele dintre funcţiile care vor fi implementate în iOS 17, precum îmbunătăţirile aduse tastaturii şi transcrierea automată a mesajelor vocale recepţionate prin iMessage.

Tabletele Apple vor primit şi unele din facilităţile lansate anul trecut de iOS 16. În fruntea acestora se numără suportul pentru widget-uri şi Live Activities pentru lock screen.

Aplicaţia Health va fi acum disponibilă şi pe iPad-uri, cu o interfaţă optimizată pentru ecrane mai mari.

Cele două sisteme de operare vor fi lansate în toamnă.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri