Prețul petrolului a scăzut, pe fondul temerilor privind creșterea numărului de cazuri noi de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
sondă de petrol
Sursa foto: Getty Images

Preţul la ţiţei a scăzut luni, din cauza temerilor că redresarea cererii de combustibil ar putea fi afectată de creşterea numărului de cazuri noi de COVID-19 pe plan global, transmite Reuters, citat de Agerpres.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ''light sweet crude'' a scăzut cu 0,34 dolari, la 40,25 dolari, după ce săptămâna trecută a crescut cu 0,04 dolari. La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut luni până la 42,78 dolari, după un declin uşor săptămâna trecută.

"Pandemia care pare fără sfârşit ar putea forţa statele din întreaga lume să impună restricţii severe, care vor încetini redresarea economiei şi vor reduce cererea de energie", a avertizat Avtar Sandu, de la Phillip Futures.

După ce în aprilie cererea de combustibil a scăzut cu 30%, în următoarele luni s-a observat o redresare, dar este sub nivelul de dinaintea pandemiei.

Piaţa este afectată şi de informaţia că regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, în vârstă de 84 de ani, a fost internat la spitalul "Regele Faysal" din Riad pentru a face un control medical, după o inflamaţie a vezicii biliare. Monarhul, care conduce din 2015 regatul saudit, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, este un aliat important al SUA.

Cererea globală de petrol va creşte anul viitor la un nivel record - şapte milioane de barili pe zi (bpd) - datorită redresării economiei mondiale în urma pandemiei de COVID-19, dar va rămâne sub nivelul din 2019, se arată în raportul lunar publicat săptămâna trecută de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC).

De asemenea, cererea pentru ţiţeiul produs de OPEC ar urma să crească în 2021 cu şase milioane bpd, la 29,8 milioane de barili pe zi, preconizează Organizația.

Este primul raport în care OPEC evaluează piaţa petrolului din 2021. Estimarea nu include riscurile negative care s-ar putea materializa în 2021, cum ar fi tensiuni comerciale între SUA şi China, un nivel ridicat al datoriilor sau un al doilea val de infecţii, arată raportul.

Piața petrolului a suferit cea mai mare cădere din ultimii 20 de ani

Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde preţurile s-au prăbuşit la cel mai redus nivel din acest mileniu, cu 70% până la mijlocul lunii aprilie şi au dus la acumularea unor stocuri mari de petrol şi combustibili la nivel mondial.

OPEC se aşteaptă ca în acest an cererea globală de petrol să scadă cu 8,95 milioane de barili pe zi, mai puţin decât în raportul de luna trecută. De asemenea, cererea pentru ţiţeiul produs de OPEC ar urma să crească în 2020 la 23,8 milioane de barili pe zi, potrivit cartelului.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri