Prețul aluminiului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. China, cel mai mare producător mondial, a influențat creșterea

Data publicării:
Aluminum welding
China produce aproximativ 60% din aluminiul din întreaga lume. Foto: Profimedia Images

Cotaţia aluminiului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani la bursa de la Londra, în continuarea unei tendinţe care durează de aproape un an, pe măsură ce cererea creşte iar oferta este supusă la presiuni, în special în China, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În cursul zilei de marţi, la bursa London Metal Exchange preţurile la aluminiu au crescut cu 2,9% până la 2.726,50 dolari pe tonă, atingând cel mai ridicat nivel de după 2011 şi apropiindu-se de maximul istoric de 3.300 de dolari pe tonă. Aluminiul s-a apreciat cu aproape 40% în cursul acestui an, o creştere mai mare în rândul celor şase metale de bază tranzacţionate la LME fiind înregistrată doar în cazul cositorului.

Oferta de aluminiu este supusă la presiuni, în special în China, cel mai mare producător mondial. Autorităţile de la Beijing au luat în vizor producţia de aluminiu, care necesită un consum mare de energie, pe fondul luptei împotriva poluării şi a problemelor în aprovizionarea populaţiei cu electricitate. Presiunile împotriva producătorilor de aluminiu au continuat săptămâna aceasta în provincia Guangxi, un important centru de producţie din sud-vestul Chinei.

„Un şir de politici chineze au început recent să afecteze producţia de aluminiu, împingând preţurile în sus. Politici precum plafonarea consumului de electricitate sunt aşteptate să fie menţinute pentru restul anului. În aceste condiţii va rămâne o presiune asupra aluminiului. Preţurile nu vor putea scădea atâta vreme cât cererea rămâne intactă”, a declarat Wei Lai, analist la TF Futures Co.

Aluminiul, un metal cu o larg utilizare, de la componente auto, la cutii pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare şi electrocasnice, a avut o evoluţie slabă la debutul pandemiei însă se bucură acum de o relansare a cererii consumatorilor pe măsură ce activitatea economică îşi revine.

În următori ani, analiştii se aşteaptă la creşterea cererii pentru aluminiu, odată cu expansiunea vehiculelor electrice şi a energiilor regenerabile. Această apreciere creează o oportunitate pentru producătorii care s-au confruntat timp de mai mulţi ani cu preţuri scăzute şi care deseori au fost nevoiţi să vândă aluminiul în pierdere.

China produce aproximativ 60% din aluminiul din întreaga lume iar îngrijorările cu privire la producţie i-au determinat pe unii din cei mai importanţi producători să organizeze luni o videoconferinţă la care au promis că vor asigura aprovizionarea, vor evita practicile speculative şi creşterile iraţionale de preţuri. În condiţiile în care producţia internă a scăzut, China a devenit dependentă de importurile de aluminiu, o evoluţie rară care a dus la reducerea unor livrări globale, care în mod normal erau abundente. În încercarea de a creşte oferta, Beijingul a început şi să elibereze o parte din rezervele de stat de aluminiu, însă în condiţiile în care producătorii au în continuare probleme să majoreze producţia, mulţi analişti se aşteaptă ca piaţa să rămână tensionată în lunile următoare.

Partenerii noștri
Playtech
Ce consumi când mănânci pufuleți. Nimeni nu s-ar fi gândit la asta! Dragoș Pătraru: ”Ei conțin, de fapt...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Ariana Grande, imaginile care au stârnit îngrijorare printre fani: „De ce se înfometează atât de tare?”...
Film Now
Billy Bob Thornton, alături de Connie, cea de-a șasea lui soție, la premiera „Landman”. Sunt căsătoriți de 20...
Adevarul
Rușii au anunțat că au lovit un tanc britanic Challenger 2 folosit de ucraineni în zona Kursk
Newsweek
Ministrul Muncii anunță creștere de pensie spectaculoasă pentru unii pensionari. La ce să fie atenți
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Mircea Lucescu
LIVE TEXT. România - Kosovo, AZI de la ora 21:45. Tricolorii joacă penultimul meci din grupă, iar o victorie...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Jason Statham, poze rare cu frumoasa lui logodnică și cu cei doi copii. Vacanță de vis pe iaht, amintiri de...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului