Porturile de la Marea Neagră, sufocate de carteluri

Data publicării:
nava port constanta

Consiliul Concurenţei a dat amenzi de cinci milioane de euro în Constanța, în Midia și Mangalia după ce a descoperit că mai multe firme au făcut front comun pentru a urca preţurile şi a bloca intrarea noilor investitori.  Mai mult, Consiliul Concurenței a descoperit că Administrația Porturilor Maritime îşi taxa protejaţii cu 25% din venituri.

Consiliul Concurenţei a găsit în porturile de la Marea Neagră două carteluri, respectiv pe piaţa de pilotaj şi pe cea de remorcaj.

Primul s-a făcut între trei companii care, în practică, sunt una singură. Companiile și-au pus la comun ambarcaţiunile care însoţesc navele la intrare şi la ieşire din port iar activitatea lor era coordonată de un singur pilot şef. Mai mult, ca să se asigure că niciuna dintre cele trei companii nu-i va face concurenţă alteia, înţelegerea era ca operatorul care iese din cartel să plătească celorlalţi cinci milioane de euro.

Legăturile sunt însă mai strânse decât într-un simplu cartel. Presa locală scrie că în spatele companiilor ar sta de fapt aceiaşi oameni care s-au asociat in mai multe firme pentru a da impresia de concurenţă. Din acest motiv serviciile de pilotaj în porturile maritime din România au ajuns să coste de două sau de trei ori mai mult decât în Barcelona, Valencia sau Genova.

Două din cele trei companii amendate în piaţa de pilotaj au făcut parte şi din cartelul de pe piaţa de remorcaj. În acest caz creierul operaţiunii a fost statul. Administrația Porturilor Maritime a încheiat contracte de remorcaj cu patru companii şi a desenat un sistem prin care indiferent de câte manevre făceau fiecare, primeau aceeaşi sumă de banu. Încasările erau împărţite în mod egal între operatori, însă nu înainte ca administraţia portuară să păstreze 25%.

Prin plata acestei taxe, companiile se asigurau practic că vor face bani fără să facă cuiva competiţie şi că administraţia se va opune intrării unui rival în port.

Consiliul Concurenţei a aflat că Administrația Porturilor Maritime a blocat venirea unor noi companii de remorcaj prin reguli. A ridicat numărul minim de remorchere cu care trebuie să fie dotată o companie pestenumărul minim stipulat de lege, astfel încât să fie nevoie de foarte mulţi bani pentru a visa la un contract.

Cinci milioane de euro sunt amenzile date celor două carteluri. Mai bine de jumătate din sumă, 2,6 milioane de euro, trebuie să o plătească Administrația Porturilor Maritime, companie de stat controlată de Ministerul Transporturilor.

În 2014, marja de profit a companiei era de 33% şi totuşi gestionarea portului lasă de dorit. Chiar dacă este cel mai mare de la Marea Neagră un sfert din suprafeţele închiriabile nu sunt contractate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...