Poarta spre paradisurile fiscale, lăsată deschisă chiar de reprezentanții Fiscului
46 de reprezentanţi ai Fiscurilor din întreaga lume s-au reunit la Paris şi n-au ajuns la nicio concluzie. Scopul întâlnirii - să găsească moduri în care pot coopera, în care pot face schimb de informaţii de la o ţară la alta pentru a identifica riscurile de fraudă fiscală. După discuţiile purtate cu uşile închise, concluzia a fost că fiecare fisc va lucra după legile ţării sale şi că schimburi de informaţii se vor face în funcţie de acordurile deja semnate. Practic nimic nou sub soare.
Pentru a schimba ceva, e nevoie ca, legal, să fie imposibil ca o persoană să deţină companii fără a i se cunoaşte numele. Banii şi felul în care sunt mişcaţi prin offshore-uri trebuie să poată fi legaţi de deţinător cu adevărat. Doar că până acum toate încercările de a aduce acest gen de transparenţă au fost incomplete.
În Marea Britanie, de pildă, există ideea creării unui registru fiscal în care să fie trecuţi inclusiv proprietarii companiilor înregistraţi în dominioanele britanice. Şi aici intră Insulele virgine britanice, Jersey şi Guernsey - practic crema paradisurilor fiscale.
Scurgerile de date de la Mossack Fonseca au arătat de altfel că cea mai populară destinaţie a firmelor paravan nu e Panama, ci Virginele Britanice. Doar că registrul fiscal propus chiar de Cameron, implicat şi el în scandalul Panama, n-ar rezolva prea multe fiindcă nu ar fi public. Datele nu pot fi verificate şi contestate iar industria offshore tot la umbra legii ar rămâne.
Şi Uniunea Europeană a trecut anul trecut o directivă care le cere statelor membre să oblige companiile să dezvăluie numele proprietarului real în speranţa că astfel vor face dificilă spălarea de bani. Doar că şi această lege are portiţe, fiindcă fiecare ţară în parte poate decide dacă publică registrele sau le ţine ascunse.
Tot europenii au luat în vizor şi multinaţionalele,odată ce a ieşit la lumină că nume grele îşi duc profitul în Luxemburg. Comisia Europeană a propus recent ca aceste companii să declare ţara în care îşi raportează profiturile, pentru a descoperi cazurile în care câştigurile făcute într-o ţară sunt taxate într-un paradis fiscal. Legea însă se aplică doar subsidiarelor din Europa şi doar unui număr limitat de paradisuri fiscale.
O încercare parţială de a transparentiza fluxurile de bani a făcut şi OCDE. S-a decis ca fiscurile din fiecare ţară să ofere automat informaţii despre persoanele care au conturi în alt stat decât cea de origine. În teorie, bogaţilor trebuia să le fie mai greu să ascundă bani în străinătate fără să afle şi autorităţile din ţara lor. O sută de state au semnat acordul de transfer de informaţii, dar două s-au abţinut - una e Panama, cealaltă însă e SUA.
America, deși are un stat precum Delaware, cu regim ca un paradis fiscal, are totuși companii care fug de fisc. Și fug de rup pământul. Un raport OFAM, citat de Guardian, arată că cele mai mari 50 de companii americane, între care Apple şi Walmart, au ascuns în paradisuri fiscale 1.400 de miliarde de dolari.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
