Plumb: România a primit mai multe fonduri europene pentru perioada 2021-2027 pentru că UE are încredere în noi

Data publicării:
rovana plumb

România a primit o alocare mai mare cu 8% pentru perioada 2021-2027, ceea ce arată că UE cunoaşte nevoia de a se dezvolta a ţării noastre şi are încredere în noi, spune Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

„Faptul că România a primit o alocare cu 8% mai mare decât actuala perioadă de programare pentru 2021-2027 demonstrează faptul că România are putere de negociere, că UE cunoaşte nevoia României de a se dezvolta şi, de asemenea, este o recunoaştere a încrederii pe care o arătăm zi de zi printr-un parteneriat serios, transparent, cu tot ceea ce înseamnă instituţii europene”, a spus Plumb într-o conferință de presă.

Potrivit acesteia, următoarea perioadă de programare va fi pentru România o mare responsabilitate.

"Ministerul Fondurilor Europene are în sarcină negocierea politicii de coeziune, nu numai ca şi cuantum, dar şi obiective pe care trebuie să le urmărească", a completat ministrul de resort.

Ea a mai spus că ministerul a demarat lucrările pentru construcţia unui nou site, care va fi disponibil în curând, întrucât cel existent "este dedicat în special instrumentelor structurale şi nu prevede toate componentele sau tot ce este nevoie pentru o informaţie completă".

Anterior, în aceeaşi conferinţă, Plumb a afirmat că România a absorbit fonduri europene în valoare de aproximativ 5,8 miliarde de euro până în prezent, adică 19% din totalul alocat.

Astfel, ţara noastră se situează pe locul 18 în UE, la egalitate cu Bulgaria, Ungaria şi Belgia, care au atras şi ele circa 19% din totalul fondurilor alocate.

"România acum se încadrează în media europeană, care este de de 20%, iar rata de absorbţie pe politica de coeziune, cu toate fondurile europene incluse aici, atinge puţin peste 19%. Împreună vom lucra pentru a depăşi în cel mai scurt timp media europeană. Efectiv în ţară, până în momentul de faţă, au intrat 5,8 miliarde de euro", a spus Plumb.

Liniile de finanţare deschise până acum sunt în valoare de 24,3 miliarde de euro, faţă de 15,9 miliarde de euro la 30 iunie 2017. "Ceea ce indică şi subliniază dinamica introdusă în sistemul de gestiune şi atragere a fondurilor UE", a arătat ministrul.

Contractele de finanţare semnate sunt în valoare de 13,1 miliarde de euro la 20 iulie 2018, faţă de 2,5 miliarde de euro în urmă cu un an.

Totodată, plăţile efectuate către beneficiari au ajuns la 2,4 miliarde de euro, faţă de 380 de milioane de euro la mijlocul anului trecut.

Comparativ cu România, care a absorbit 19% din totalul fondurilor alocate, ţările europene care stau cel mai bine sunt Finlanda (44%), Austria (37%), Luxemburg (36%) şi Irlanda (36%).

La polul opus, statele cu cea mai slabă absorbţie din total sunt Malta (12%), Italia (13%), Croaţia (13%) şi Spania (14%).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...