Declaraţia purtătorulului de cuvânt al Patriarhiei Române vine în replică la afirmaţiile prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea potrivit căreia preoţii încalcă etica atunci când profită de enoriaşi pentru a-i atrage în diverse excursii, care sunt mai scumpe la ei decât prin agenţiile de turism, pentru că banii trebuie "să ajungă până la episcop".
„Este o declaraţiue hazardată a domnului Alin Burcea. (...) Probabil că domnul Burcea este gelos că tot mai mulţi români optează să meargă în pelerinaj cu agenţia Patriarhiei Române”, a declarat Constantin Stoica.
Potrivit purtătorului de cuvânt, veniturile agenţiei de pelerianj Basilica Travel sunt folosite pentru activitatea socială a BOR, în instituţiile pe care le are în subordine, incluzând spitale şi centre educative, precum şi pentru susţinerea posturilor de radio şi televiziune ale Patriarhiei, care sunt "instituţii misionare, şi nu comerciale".
"Aceste centre de pelerinaj au început să fie licenţiate, dar rămâne o problemă de etică. Oamenii merg la biserică, în general cei în vârstă. Când te apropii de întânirea cu Sfântu Petru te duci să te pregăteşti. Este absolut imoral să le faci capul pătrat oamenilor care vin la slujbă şi să le spui: "Avem şi un program de excursie, foarte frumos"", a afirmat prim-vicepreşedintele ANAT, Alin Burcea.
Burcea a mai spus că însuşi Patriarhul Daniel face reclamă pentru aceste excursii.
El estimează că în Israel merg în excursii 40.000 de români pe an, dintre care 25.000 cu Biserica, iar restul prin agenţii. Reprezentanţii Bisericii au ajuns să deţină licenţiate de turism în proporţie de 80%.
Oficialul ANAT afirmă că excursiile prin Biserică sunt cu peste 10% mai scumpe decât cele prin agenţii.
ANAT cere autorităţilor din turism ca toţi aceia care organizează servicii de călătorie, inclusiv profesorii şi preoţii, să fie obligaţi să deţină licenţe de turism, iar capitalul social minim pentru înfiinţarea unei agenţii de turism să crească de la 200 de lei la 25.000 de lei.
Totodată, ANAT solicită majorarea capitalului social minim pentru înfiinţarea unei agenţii de turism, de la 200 de lei la minim 25.000 de lei pentru o agenţie detailistă şi 100.000 de lei pentru un turoperator.