OMV Petrom a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenţei

Data publicării:
benzinarie omv 1

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenţei, după ce a contestat o sancţiune a autorităţii anti-monopol care data din 2011. Amenda, însă, a fost redusă la 109,8 milioane lei, a anunţat, joi, Consiliul Concurenţei.

La sfârșitul anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amenzi în sumă totală de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. Șase companii au fost acuzate că s-au înțeles să retragă simultan de pe piață sortimentul de benzină Eco Premium. Amenzile au reprezentat circa 3% din cifrele de afaceri realizate de respectivele companii în anul 2010.

OMV Petrom SA, care opera atunci benzinăriile Petrom și Petrom V, a primit o amendă de 366,53 milioane de lei. OMV Petrom Marketing, care la acea dată opera benzinăriile OMV, a fost amendată cu 137,28 milioane de lei.

Alte amenzi au fost aplicate companiei Rompetrol Downstream, resepctiv 159,5 milioane de lei, Lukoil Romania - 136,8 milioane de lei, MOL Romania cu 80,2 milioane de lei, iar ENI Romania cu 11,1 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri