Nouă rectificare bugetară: Primăria taie 10 milioane euro de la străzi

Data publicării:
parc

O nouă rectificare bugetară la Primăria Capitalei va fi supusă votului consilierilor generali în şedinţa extraordinară care va avea loc joi.

Noua rectificare presupune o suplimentare a bugetelor de la centrul de proiecte educaţionale PROEDUS cu 12 milioane de lei, şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASMB), cu suma de 8 milioane de lei, potrivit News.ro.

În schimb, va fi redus cu 40 de milioane de lei bugetul Administraţiei Străzilor, unde recent au avut loc proteste în rândul angajaţilor, iar în CGMB s-a decis ca echipamentele acestora să poată fi închiriate celorlalte instituţii din subordinea municipalităţii oricând acestea au nevoie. Mai sunt luaţi bani şi de la Administraţia Fondului Imobiliar (AFI), respectiv 10 milioane de lei, precum şi de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), respectiv 26,6 milioane de lei.

Au fost introduse în noul proiect de rectificare bugetară sumele pentru implementarea proiectului de wi-fi gratuit în Bucureşti, respectiv 1 milion de lei şi a fost suplimentat bugetul pentru realizarea celor patru trasee de biciclete din Capitală, cu suma totală de 22 de milioane de lei.

Va fi suplimentat bugetul şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASMB), care solicită Primăriei Capitalei încă 8 milioane de lei, la fel şi la PROEDUS, care cere încă 12 milioane de lei.

În schimb, este redus bugetul la Administraţia Fondului Imobiliar cu 10 milioane de lei. Sunt luaţi bani şi de la Administraţia Străzilor, unde recent au fost loc proteste ale angajaţilor, provocate de faptul că echipamentele lor vor fi închiriate celorlalte instituţii din subordinea municipalităţii, dar şi pentru că li s-a spus că trebuie să-şi dea demisia pentru a fi angajaţi în companiile municipale, fără să aibă aceleaşi drepturi şi fără ca măcar să aibă certitudinea că va ocupa acel post. Astfel, se diminuează bugetul cu 40 de milioane de lei, iar 3,5 milioane de lei sunt scăzuţi din fondul de salarii.

Primăria vrea să reducă bugetul şi la Administraţia Cimitirelor, cu 2 milioane de lei şi cu 26,6 milioane de lei la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), inclusiv în ceea ce priveşte cheltuielile de personal, dar şi proiectele de reparaţii la barajul Tei, la podul din Parcul Tineretului şi la lucrările la instalaţia de alimentare cu apă din Parcul Cişmigiu.

Aceasta este a doua rectificare bugetară propusă în doar două săptămâni, după cea din 23 august, şi va fi discutată în şedinţa extraordinară a CGMB care va avea loc joi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...