Motorina s-a ieftinit din nou și a ajuns cel mai mic preț din ultimele 13 luni

Data publicării:
motorina
Sursa foto: Getty Images

Cel mai ieftin litru de motorină se putea cumpăra astăzi în România cu 7,06 lei, iar un preț asemănător nu s-a mai înregistrat în România de la finalul lunii februarie din 2022.

Motorina premium se vinde astăzi cu cel puțin 7,42 lei pe litru.

Prețul motorinei standard nu a mai fost așa atât de redus în România din 26 februarie 2022, când se vindea cu 7,11 lei.

Față de luna trecută, prețul mediu al unui litru de motorina s-a redus cu 1,7%. Astfel, un plin de 50 de litri costă cu 6 lei mai puțin decât luna trecută.

Cum e evoluat prețul motorinei în ultimele 13 luni

Motorina a încheiat anul 2021 la un preț mediu de 6 lei pe litru, iar din 2022 prețul a început să crească. În doar șase luni, prețul motorinei a crescut cu peste 50%, atingând valoarea record de 9,24 lei pe litru. A urmat introducerea compensării de 50 de bani de către stat, iar pe 1 iulie prețul motorinei era de 8,73. Au urmat mici scăderi, dar și o nouă creștere puternică în toamnă, prețul maxim pe litrul de motorină ajungând la 8,60 lei pe litru.

Pe 1 ianuarie 2023, odată cu suspendarea compensării de 50 de bani pe litru, prețul motorinei a crescut cu 40 de bani față de ultima zi din 2022, ajungând la valorea medie de 7,57 lei pe litru. A urmat o creștere în a doua jumătate a lunii ianuarie, prețul mediu ajungând în jurul valorii de 7,74 de lei pe litru, însă odată cu luna februarie au începute ieftinirile.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri