Metroul ar putea circula pe magistrala din Drumul Taberei în septembrie. Este noul termen avansat de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Ministrul a spus într-un interviu la Radio România Actualități, că Metrorex a reușit să rezolve problema infiltrațiilor de apă de pe Magistrala 5 și că, de săptămâna aceasta, au început să se facă mai multe teste. Iar de luni, vor avea loc mai multe proceduri de recepție, a spus ministrul.
,,Săptămâna aceasta, luni, au început testele instalațiilor electro-energetice și acestea sunt în regulă, se fac și testele dinamice cu 8 trenuri, pentru teste dinamice și înmagazinarea tonajului de rodaj. De luni, 24 august, Comisia de Recepție începe recepția pe specialități, pe componente și în paralel se realizează și recepția la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune a instalațiilor. Sperăm că toate aceste proceduri să se realizeze într-un timp cât mai scurt astfel încât în septembrie să putem să vedem trenurile de metrou circulând pe M 5”, a spus ministrul.
Traseul liniei Magistralei 5 de metrou va lega centrul Bucureștiului de zona de vest a orașului prin 10 stații, pe o distanță de 7 kilometri. Lucrările au început în 2011 și ar fi trebuit să se termine în trei ani.
Editor web: Monica Bonea