Ministrul Finanţelor: Cinci metri cubi pe cap de familie din consumul lunar de apă ar putea să aibă TVA de 9%

Data publicării:
eugen teodorovici ministru fonduri europene-1

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice 

"Este o inițiativă mai veche de-a mea pe care voiam s-o aplic. Cinci metri cubi pe cap de familie din consumul lunar să aibă TVA de 9% la casnici. Din ce dată încă nu știm. Trebuie să facem niște calcule întâi. Se va aplica doar la casnici, nu și la agenții economici", a spus Eugen Teodorovici.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că propunerea privind reducerea TVA la apa de consum va fi analizată de miniștrii social-democrați.

"A fost o propunere din partea unor colegi ai noștri (reducerea TVA la apa de consum — n.r.). Dar am cerut pentru luni să avem o analiză — ce înseamnă, cât costă, cui se adresează — pentru că e o măsură mai puțin fiscală cât una socială. Și doamna Rovana Plumb, care a avut această propunere mai demult, împreună cu domnul Teodorovici, cu ceilalți colegi ai noștri parlamentari, luni ne prezintă o analiză", a precizat Victor Ponta la finalul BPN al PSD.

Întrebat dacă este de acord cu o astfel de propunere, el a răspuns: "Evident. De altfel, e o reglementare practicată la nivel european. Și, dacă am ajuns cu alimentele la reglementarea europeană — că doar Danemarca și Ungaria n-au TVA la produse alimentare — ca și la celelalte produse la fel și cu altele cum e apa, da, putem să mergem pe reglementări europene. Important este să ajustăm impactul (bugetar — n.r.)", a adăugat președintele PSD.

Premierul Victor Ponta a anunțat recent scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, începând de la 1 iunie, anul acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri