Ministrul Finanțelor: A început programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari, în valoare de 8 miliarde de lei

Data publicării:
conferinta de presa florin cîțu
Premierul Florin Cîțu. Foto: Facebook/ Florin Cîțu

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat joi începerea programului guvernamental pentru susţinerea companiilor mari, destinat firmelor cu cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei. Companiile au posibilitatea să se înscrie în program până la finalul lunii noiembrie.

„Veşti foarte bune pentru companii! A început programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari! Aşa cum am promis, nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a scris Florin Cîţu joi dimineață pe Facebook.

Beneficiarii programului sunt companii mari şi IMM cu cifra de afaceri peste 20 milioane de lei (în 2019), care nu erau în dificultate la data de 31 decembrie 2019, potrivit EximBank.

Termenul limită până la care companiile interesate se pot înscrie în program este 30 noiembrie 2020.

Condiții de eligibilitate pentru firme

Pentru a fi eligibile, companiile nu trebuie să fi avut decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau deciziile emise au fost executate. De asemenea, solicitantul nu trebuie să se afle în executare silită, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială şi nu înregistrează datorii restante la bugetul general consolidat al statului ne-reglementate.

Totodată, potenţialul beneficiar nu trebuie să afle în litigiu cu EximBank sau cu Ministerul Finanţelor Publice.

Memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari a fost aprobat de Guvern la începutul lunii iunie a acestui an.

Plafonul alocat programului de susţinere a companiilor mari este de 8 miliarde de lei, cu efect de multiplicare în economie de aproape 28 de miliarde de lei, anunţa, la momentul respectiv, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Am aprobat Memorandumul pentru programul de susţinere a companiilor mari. Ştiţi foarte bine că am anunţat de la început că şi companiile mari din România vor beneficia de condiţii similare cu IMM-urile. Sunt trei măsuri importante aprobate. O garanţie în numele şi contul statului pentru companiile afectate de pandemia Covid care acoperă în proporţie de maximum 90% necesarul de garantare pentru credite noi şi credite acordate de către bănci comerciale pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente a companiilor beneficiare. A doua măsură constă în acordarea de finanţări cu componentă de ajutor de stat în numele şi contul statului pentru compania afectată de pandemia Covid în scopul realizării investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţilor curente - aici se vede clar că am învăţat din experienţa IMM Invest şi vrem să cumulăm creditele de investiţii cu cele de susţinere a activităţii curente, de capital de lucru. Şi a treia măsură constă în acordarea de produse cu componentă de minimis, respectiv compensarea dobânzii la credite în derulare, subvenţionarea dobânzilor la credite noi şi plafoane de garantare cu componentă de minimis pentru creditele de capital de lucru acordate de băncile comerciale. Şi aici avem o subvenţionare a dobânzii exact ca în sistemul minimis", a spus Cîţu în 4 iunie 2020.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...