Ministrul D. Chițoiu, la Digi24: Salariul minim decent ar trebui să fie undeva la 2.000 de lei

Data publicării:
daniel chitoiu mediafax

Invitat la emisiunea „Kilometrul 0”, ministrul Daniel Chițoiu a afirmat, în cadrul secțiunii „Test de sinceritate”, că salariul minim decent în România ar trebui să fie aproximativ 2.000 de lei.

Potrivit Ministerului Muncii, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost, de la 1 februarie 2013, 750 lei; iar de la 1 iulie 2013, 800 lei.

V-ați gândit vreodată să emigrați?

Nu.

Cum vă relaxați?

Citind, cu copilul, cu familia, am foarte puțin timp de relaxare.

Care este ultima carte citită?

„Economia liberală”, de Paul Krugman.

Care este personalitatea istorică cu care vă identificați sau pe care o luați ca model?

Ca model iau un liberal, Brătianu, pentru că a fost și prim ministru și pentru că în perioada guvernării a avut cele mai bune rezultate pentru România, economia românească s-a dezvoltat.

Făcând abstracție de situația economică actuală, de posibilitățile Guvernului din care faceți parte, care ar trebui să fie salariul minim decent în România?

Undeva la 2.000 de lei.

Care este cel mai bun prim ministru pe care l-a avut România din 1990 încoace?

Călin Popescu – Tăriceanu, pentru că România a avut cea mai bună evoluție economică.

Cea mai mare vulnerabilitate a PNL în interiorul USL?

Să nu ne menținem politicile liberale asumate și aprobate de USL și conducerea PNL.

Este mare acest risc?

Nu, nu este mare.

Cea mai mare greșeală a lui Crin Antonescu de când a preluat șefia partidului?

Nu văd nicio greșeală, a dus partidul la guvernare, a avut cel mai bun rezultat, avem cei mai mulți primari de când există PNL, cei mai mulți parlamentari, de președinți de consilii județene, deci rezultatele sunt duble.

O calitate și un defect a lui Crin Antonescu?

Calități are multe. Defecte, mai puține. Cred eu, impulsivitatea de moment.

Al cui este efectul stabilizării economiei românești: al Guvernului Boc sau al Guvernului Ponta?

Aici, răspunsul permiteți-mi să-l dau amestecat. Au fost într-adevăr o serie de măsuri luate de Guvernul Boc care au avut rezultate și în perioada noastră, în 2012-2013, respectiv măsurile de ajustare economică, dar masurile au fost prea austere, au săracit populația și costurile s-au cunoscut la alegeri și prin căderea Guvernului Boc. Eu cred că, la momentul respectiv, trebuiau să fie luate, pe lângă măsurile de austeritate, și măsuri de relansare economică. Greșeala cea mai mare a fost tăierea salariilor și impozitarea suplimentară a pensiilor.

Deci stabilizarea actuală se datorează Guvernului Ponta, spuneți?

Mai ales anul trecut, prin creșterea credibilității României și prin toate alocările de resurse financiare internaționale, liniile de finanțare venite începând cu anul 2012, da, Guvernului Ponta, venit la guvernare din 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...