„Remuneraţiile sunt provizorii şi urmează o altă AGA în care să se definitiveze, în funcţie de un plan de administrare. AGA respectivă ar trebui să fie convocată cam în trei luni”, au declarat pentru MEDIAFAX surse prezente la AGA.
Membrii Consiliului de Supraveghere desemnaţi în comitetele consultative vor primi încă 3.000 de lei net pe lună.
Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, să limiteze salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de şase ori salariul mediu brut în ramura respectivă.
Potrivit unei liste prezentate miercuri de Guvern, indemnizaţia de manager la Transelectrica este de 19.500 lei/lună (4.500 de euro), iar în cazul membrilor Consiliului de Supraveghere este de 3.900 lei/lună (900 de euro).
Premierul Victor Ponta a arătat că decizia de limitare a salariilor directorilor din companii de stat va fi aplicată odată cu publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial, iar contractele deja încheiate pot fi renegociate fără însă să existe „un instrument coercitiv”, explicând că „ce s-a încheiat, s-a încheiat”.
Pe lângă stabilirea remuneraţiilor şefilor Transelectrica, acţionarii au decis, joi, şi înlocuirea a patru din cei şapte membri ai Consiliului de Supraveghere, la două luni şi jumătate de la numirea în funcţie.