Medicamentele pentru slăbit "îngrașă" conturile firmelor care umplu seringile folosite pentru administrare

Data actualizării: Data publicării:
Still life of Wegovy an injectable prescription weight loss medicine that has helped people with obesity. It should be used with a weight loss plan an
Sursa foto: Profimedia Images

Interesul multor consumatori pentru medicamente pentru slăbit aduce beneficii economice nu numai pentru companiile care le produc, ci și pentru alte firme care furnizează echipamente și ustensile de administrare. Mulți producători investesc miliarde de dolari pentru a extinde sau pentru a construi fabrici unde se pot umple seringile folosite pentru aceste tratamente, relatează Reuters.

Producătorii de medicamente care vor să profite de pe urma interesului în creștere pentru medicamente de slăbit sunt în căutare de noi direcții de dezvoltare care să le susțină afacerile.

Zeci de directori de companii, analişti şi investitori, intervievați de Reuters, susțin că firmele de servicii farmaceutice se străduiesc să-şi asigure contracte pentru serviciile de specialitate de umplere a seringilor utilizate în stilourile injectoare.

E un proces cunoscut sub numele de umplere-finisare.

”Fiecare producător contractual care are capacitate sterilă de umplere-finisare doreşte să obţină mai mult, să fie în faţă, pentru că nu mai este vorba doar despre Wegovy”, a spus Tejas Savant, analist senior de asistenţă medicală la Morgan Stanley. Există şi medicamentul Mounjaro al Lilly şi altele, a adăugat acesta.

Wegovy, afaceri de miliarde

Vânzările Wegovy, primul dintr-o nouă generaţie de tratamente împotriva obezității, care produce hormni artificiali ce suprimă pofta de mâncare din organism, au crescut enorm de la lansarea sa în Statele Unite, în iunie 2021.

De asemenea, lista medicamentelor care așteaptă să fie aprobate în SUA anul acesta este una lungă. 

Injecţiile săptămânale pentru slăbit aparţin unei clase de medicamente cunoscute sub numele de agonişti GLP-1, despre care analiştii estimează că ar putea avea o valoare de până la 100 de miliarde de dolari într-un deceniu, inclusiv tratamentele orale dezvoltate acum de Pfizer şi alţii.

CEO-ul WuXi Biologics, Chris Chen, spune că firma pe care o conduce discută cu clienţii despre utilizarea capacităţii de producţie a seringilor preumplute. Activitatea ar urma să înceapă la o fabrică germană cumpărată în 2020.

Descriind interesul ca fiind ”destul de mare”, el a spus că vrea să cumpere mai multe fabrici din Europa pentru a deservi clienţii GLP-1, dar nu a oferit detalii.

Interes și în Europa

De asemenea, Catalent construieşte o capacitate de producţie ”semnificativă” de seringi preumplute la fabricile din Anagni, Italia şi Bloomington, Indiana, în Statele Unite, a declarat Cornell Stamoran, vicepreşedintele său pentru strategie corporativă şi afaceri guvernamentale. Acestea vor deveni operaţionale în 2024.

Compania din SUA efectuează deja lucrări de umplere şi finisare pentru Wegovy.

Interes pe această piață există. Din 2021, zeci de proiecte, în valoare de cel puţin 3 miliarde de dolari, au fost anunţate de companii precum Lonza, Fujifilm Diosynth Biotechnologies, o subsidiară a Fujifilm Corp, şi Vetter, din Germania, arată Reuters.

Unele companii se adaptează din mers.

Thermo Fisher, o altă companie din domeniu, anunță că va transformă instalaţiile utilizate pentru umplerea seringilor de vaccinuri pentru COVID-19 și le va folosi pentru a umple stilouri destinate medicamentelor pentru obezitate şi diabet.

Retailerii, îngrijorați

Aceste medicamente pentru slăbit funcționează pe bază de hormoni, care inhibă pofta de mâncare. Pe măsură ce tot mai mulți consumatori apelează la asemenea tratamente pentru a slăbi, companiile din domeniul alimentar se declară îngrijorate.

Walmart, spre exemplu, arăta că se așteaptă la scăderea vânzărilor în zonele unde medicamente ca Wegovy sunt la mare căutare. 

Editor : C.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri