Mărcile Epocii de Aur, la testul capitalismului. Ce au fost și ce au ajuns brandurile comuniste
În fabricile unde erau produse au lucrat zeci de mii de oameni. Cele mai multe nu au supravieţuit testului economiei de piaţă.
Fabrica de cristale Vitrometan, de la Mediaș
Un exemplu de mărire şi decădere din industria românească este fabrica de cristale Vitrometan Mediaș. Acolo s-au făcut candelabrele de la Casa Poporului. Dacă înainte de Revoluţie în fabrica lucrau 4.500 de oameni, acum uzina mai are 200 de muncitori.
Anul 1972. Fabrica din Mediaș omologhează cristalul de Vitrometan și deschide prima secție din România, specializată în producerea de obiecte din cristal.
Minunăţiile ieşite din mâinile sticlarilor pleacă la export în Japonia, Statele Unite, Franţa. Pentru cea mai importantă comandă din istoria uzinei, cele 700 de candelabre din Casa Poporului, muncitorii au lucrat mai bine de cinci ani.
„Fiecare candelabru avea structura lui, desenată şi numărul de piese. Milioane, zeci de milioane...”, își amintește Nicolae Coldea, fost director.
Înainte de Revoluție, nu exista familie din Mediaș şi din împrejurimi care să nu aibă pe cineva angajat la Vitrometan.
Imediat după '90, a venit însă decăderea. Comenzile s-au împuținat, iar secțiile au început să fie închise, una câte una. În 1997, înainte de privatizare, în fabrică mai erau angajați 2.000 de oameni.
Un investitor german a cumpărat Vitrometan acum 17 ani, pentru nici două milioane de dolari. De atunci, fabrica a pierdut 90% din capacitatea de producţie. Iar acum nici nu se mai fac cristale acolo, ci doar sticlărie.
Peste 20.000 de pahare pe zi se produceau la Vitrometan Mediaş, înainte de Revoluţie. Din cele 11 cuptoare care ardeau, atunci, la temperaturi de peste 1.500 de grade, doar unul mai funcţionează şi astăzi. Restul sunt doar mormane de fiare vechi.
Mulţi dintre sticlarii care au rămas sunt deja pensionari. S-au întors în fabrică pentru a câștiga ceva în plus şi pentru că din urmă nu mai vine nimeni. Este şi cazul lui Nicolae Câmpean, care munceşte de 45 de ani la Vitrometan.
„Ai o strângere de inimă, când te duci acolo, ştiind că ai lucrat ani de zile într-o secţie care astăzi nu mai există. Nici măcar fundaţia nu se mai vede. Te încearcă, aşa, o tristeţe”, spune Nicolae Câmpean, sticlar.
Milu Oltean are 60 de ani şi, deşi şi-a scos actele de pensionare acum trei ani, încă mai suflă în sticlă.
„În 70 am venit la profesională, am făcut trei ani de profesională și din 70, numai armata m-a despărţit de meseria asta”, mărturisește acesta.
Preţul tot mai mare al gazelor naturale şi lipsa forţei de muncă le pun beţe în roate, spune managerul fabricii.
Autorităţile locale cred că falimentarea marilor conglomerate industriale din perioada comunistă este exclusiv vina guvernărilor care s-au succedat după 1989.
„Nu a fost un proiect de ţară, la vremea respectivă. De altfel, nici acum nu avem un proiect de ţară”, este de părere Teodor Neamțu, primarul din Mediaș.
Peste opt ani, Vitrometan ar trebui să sărbătorească 100 de ani de la înfiinţare. Însă aproape nimeni nu mai speră că fabrica va mai fi în picioare până atunci.
Tenișii copilăriei nu se mai produc
Tenişii de Drăgăşani au fost unul dintre cele mai populare branduri ale comunismului. Îi găseai în aproape fiecare magazin cu articole sport. Deloc eleganţi, dar foarte rezistenți, tenișii făcuţi la Vâlcea erau apreciaţi, inclusiv de sportivi.
Celebră în anii '70-'80 pentru tenişii cu talpă gumată care invadaseră magazinele de încălţăminte sport din România şi Iugoslavia, Finca Drăgăşani a început să simtă declinul industriei locale o dată cu perioadă de după 90. Când numărul comenzilor a scăzut considerabil, iar calitatea produselor începea să lase de dorit.
Încet, încet, compania s-a lăsat pradă trecerii timpului şi a ajuns acum acum o ruină. Doar halele, deşi goale acum mai amintesc de activitatea intensă a celor peste 2.000 de angajaţi de la Drăgăşani.
Compania Finca a intrat în regresie din 2004, iar în 2007 a fost închisă din motive financiare. Toate imobilele, echipamentele și utilajele fostei fabrici au fost scoase la vânzare pentru a acoperi restanţele pe care societatea, falimentară acum, le avea către diverse firme şi instituţii publice.
Viorica Mâcu a lucrat 19 ani la fabrica de încălţăminte Finca din Drăgăşani. Femeia îşi aduce aminte cu nostalgie de vremurile în care fabrica avea peste 2.000 de angajaţi şi producea celebrii tenişi.
„Aveam tenis de Drăgăşani, aveam de sport, de furtună, de tenis, de cizme, se făceau cizmele acelea pescăreşti. Era nemaipomenit de bună pentru noi, pentru oraşul nostru”, își amintește femeia.
Ultimii 500 de angajaţi ai fabricii au fost daţi afară în 2007, când fabrica şi-a închis porţile, din cauza pierderilor.
Din cele 12 hectare pe care se întindea fabrica, cinci au fost cumpărate de un investitor privat care produce plăci turnate. Restul a ajuns o ruină.
De fabrica de încălțăminte din Drăgășani s-a ales praful odată cu închiderea sa, în 2007. Clădirile au fost lăsate în paragină, iar un teren de șapte hectare a rămas neexploatat.
Drăgăşaniul este un orăşel cu o populaţie de 21.000 de locuitori. Peste 2.000 dintre aceștia nu au locuri de muncă, iar alţi 4.000 sunt plecaţi la muncă în străinătate.
De Fabrica de Țigarete din Iași, s-a ales „scrumul”
Înainte de Revoluţie, România era un producător important de ţigări. Miile de angajaţi care lucrau în cele şase fabrici reuşeau să acopere în totalitate cererea din ţară şi parţial în câteva state din Europa. La Iaşi, pe porţile fabricii ieşeau chiar şi peste 400 de tone de ţigări pe lună, însă acum au mai rămas doar zidurile care stau să se prăbuşească.
Fabrica de Ţigarete din Iaşi sau Manufactura de Ţigări, cum i se spunea, a fost înfiinţată în anul 1864. În Al Doilea Război Mondial, clădirile au fost distruse în mare parte, însă apoi au fost refăcute, iar în 1945 a început din nou producţia producă din nou. Snagov, Bucegi, Carpaţi dar şi ţigări de lux care ajungeau în Polonia, Ucraina sau Basarabia era produse în cantităţi industriale.
În anul 1998, Fabrica de Ţigarete din Iaşi producea, în fiecare zi, 12 tone de ţigări. Mai exact, avea un rulaj zilnic de 150.000 de lei. La 11 ani de la închidere, fosta fabrică a devenit o sursă sigură de venit pentru hoţii de fier vechi.
În anul 2000, pachetul majoritar de acţiuni al fabricii a fost cumpărat de omul de afaceri Ioan Niculae. Se muncea la foc continuu, profit era, iar salariile erau pe măsură. De trei ori mai mari decât venitul mediu din acea perioadă.
Dumitru Pintilie a lucrat şase ani acolo. În iunie 2003, 200 de angajaţi, printre care şi el, au fost anunţati că au rămas fără loc de muncă.
„Ni s-a spus ca Regia a intrat in faliment, este insolvabilă, datoriile acumulate…spre uimirea noastră, pentru că știam că se câștigă bine”, spune acesta.
Foştii angajaţi din industrie sunt de părere că nu este decât un singur vinovat pentru această privatizare eşuată.
„Fără discuție statul român. În toate domeniile de activitate s-a văzut foarte clar că privatizările au însemnat distrugerea unor ramuri de activitate care, în trecut, pentru România însemnau foarte mulți bani”, este de părere Doru Alexandrescu, președintele Blocului Național Sindical Iași.
Clădirile fostei Fabrici de Ţigarete sunt pe lista monumentelor istorice, însă doar una dintre ele, fostul depozit, mai are şanse să rămână în picioare. Asta doar în cazul în care Complexul Muzeal Moldova va obţine fonduri norvegiene pentru transformarea ei în muzeu.
Celelalte două clădiri au fost dărâmate de hoţii de fier vechi care au scos până şi ramele de la geamuri şi uşi pentru a le vinde.
Fabrica de ciorapi din Timișoara, în paragină
Fabrica de ciorapi din Timişoara este un alt exemplu al industriei distruse în România. După ce ani şi ani a avut profit, a ţinut mii de angajaţi şi a exportat în toată Europa, acum totul este o ruină.
Acum mai bine de o sută de ani a fost construită Fabrica de Ciorapi din Timişoara, sucursală a fabricii-mamă din Ungaria, cea mai mare fabrică de profil din Europa de Est. În scurtă vreme, fabrica timişoreană a devenit un colos, care a produs milioane de perechi de ciorapi, atât pentru români, cât şi pentru export. La sfârşitul anilor '90, lucrurile încă mergeau bine, dar un deceniu mai târziu începea declinul.
La începutul anilor 2000, situaţia economică s-a înrăutăţit, iar în 2009, aproape inexplicabil, şi-a cerut insolvenţa. La sfârşitul aceluiaşi an, fabrica intra în faliment.
Acum spaţiul aparţine unui important lanţ de supermarketuri din România.
Odinioară un colos emblematic pentru dezvoltarea industrială a Timişoarei, în curtea Fabricii de Ciorapi a crescut acum o pădure. Actualii proprietari nu fac nimic pentru ecologizarea zonei, iar spaţiul s-a transformat în ţinta hoţilor de fier vechi şi a oamenilor străzii.
Clădirile în care funcţiona fabrica sunt monumente istorice şi fac parte din patrimoniul oraşului. Însă se degradează pe zi ce trece, iar pentru reabilitare, primăria nu a făcut până acum demersuri.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
