Judeţul cu cel mai mic salariu mediu net din România în 2017, după datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) nu e nici Vaslui, nici Teleorman, cum ar fi opinia publică tentată să creadă, ci unul aflat în plină prăbuşire economică.
Sursa foto: Economica.net
În judeţul Neamţ se câştigă cel mai mic salariu mediu net din România, după CNP, adică 1.690 lei, ceva mai mult de jumătate din cât se câştigă în Bucureşti (3.139 lei), potrivit Economica.net.
Iar dinamica economică nu e deloc încurajatoare. Potrivit Camerei locale de Comerţ, prognoza PIB pe baza actualelor capacităţi de producţie şi servicii ar urma să scadă cu 3,9% anul acesta şi cu 4,2% în 2018.
Principalul angajator din judeţ e firma de pază Grup Est Security (~3.700 de angajaţi), urmat de ArcelorMittal Tubular Products, din Roman (~1.200), TWR Airbags, Rifil şi Kober, toate cu sub o mie de angajaţi.
Declinul veniturilor din judeţ este accelerat. În 2013, de exemplu, Neamţ avea patru judeţe sub el la capitolul câştig salarial mediu net (Botoşani, Harghita, Covasna şi Bihor).
Cetăţenii din alte 16 judeţe au în medie câştiguri de sub 1.900 de lei. În numai şapte judeţe din toată ţara, inclusiv Bucureşti-Ilfov, sunt salarii peste sau apropiate de media naţională.
Salarii mici, sub 1.800 lei, sunt întâlnite și în Vâlcea (1.725 lei medie net lunar), Harghita (1.713 lei), Covasna (1.747 lei), Bihor (1.734 lei).
Potrivit aceleiaşi prognoze, salariul mediu net lunar pe economie va creşte de la 2.047 lei, anul trecut, la 2.864 de lei, în anul 2020. Aşadar, o creştere, la nivel naţional, de 39,9%, începând din acest an până în 2020.