Începând de astăzi trebuie să primiți bon fiscal pentru bacșiș

Data publicării:
bacsis

Reprezentanții Antifraudă susțin că tocmai patronii au solicitat acest registru pentru a-şi controla mai strict angajaţii.

Pe de altă parte, reintroducerea caietului de bani a stârnit nemulțumiri în rândul comercianților, care se plâng că registrul introduce de fapt și mai multă birocrație costisitoare.

Acum, angajaţii trebuie să completeze registrul de bani personali zilnic, la începutul programului de lucru, fără ştersături sau modificări şi fără să lase spaţii neutilizate.

În cazul unui control, tabelul va trebui prezentat inspectorilor ANAF, pentru ca aceștia să poată stabili clar care sunt banii angajaților și care sunt câștigurile din casa de marcat, care nu au fost declarate.

Lupta cu evaziunea, într-un nou registru

Într-un restaurant din Mamaia, registrul pentru banii personali ai angajaţilor există de mai mult de un an.

Am avut controale, l-am arătat, totul a fost în regulă”, spune Nicoleta Constantin, şeful de sală al unui restaurant.

Cei care abia acum învaţă ce este registrul pentru banii personali au de făcut două lucuri: să cumpere condica de la magazinele de papetărie şi să meargă apoi la ANAF, unde completează o declaraţie că au carnetul şi că îl vor folosi. În ultimele patru zile, aproape cinci mii de firme au făcut acest lucru la Constanţa.

În prima zi au fost în jur de 500 de notificări depuse”, afirmă Mariana Fucea, reprezentant ANAF.

Patronii au stat ore în şir la coadă şi sunt supăraţi pentru că statul a pus termene prea scurte ca să intre în legalitate.

Au fost opt zile în care să se facă aceste registre. Din care trei au fost libere şi au rămas cinci zile în care să dai la tot oraşul”, spune unul dintre ei.

Mulţi se conformează noilor obligaţii scuturaţi de un fior neplăcut.

Aceste notificări și registre sunt un fel de moștenire de pe timpul lui Ceaușescu. Se găseau registre în care scria câți bani are vânzătorul sau gestionarul în buzunar”, spune Maria Micu, contabil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...