Guvernul vrea încă 600.000 de angajaţi în IMM-uri, antreprenorii vor predictibilitate fiscală

Data publicării:
angajati birou

În strategia Executivului până în anul 2020, numărul de firme mici şi mijlocii ar urma să crească cu aproape 200.000, până la 670.000. Antreprenorii spun însă că acest obiectiv va fi foarte greu de îndeplinit dacă nu se reduc taxele pe muncă, întrucât reducerea CAS nu este suficientă.

Taxele mari în România sunt taxele sociale. Pentru fiecare angajat care are 1.000 de euro la mine, mai plătesc 1.000 de euro statului. Nu crezi dumneata că ar fi mai corect să mă lase să mă lase să plătesc 500 de euro pentru Ionică şi-l mai angajez şi pe Vasilică cu atât şi dau tot mia aia, dar sunt doi care muncesc”, a spus Ion Ţiriac.

Ca să scazi şomajul, trebuie: unu - să reduci povara fiscală pe muncă, doi - desfiinţezi salariul minim, trei - faci contribuţia la fondul de şomaj opţională, adică contribui dacă vrei să beneficiezi. Dacă faci aceste trei lucruri, atunci şomajul o să scadă, restul sunt poveşti”, a spus antreprenorul Octavian Bădescu.

Creşterea numărului de IMM-uri ar duce totalul angajaţilor din cadrul acestor firme la 3,2 milioane. Ar fi, de fapt, o recuperare a locurilor de muncă pierdute în perioada crizei.

Ne dorim ca statul să nu ne mai încurce. Noi ştim că avem un business de făcut, ştim că avem nişte taxe de plătit şi, dacă lucrurile rămân aşa şi nu ne încurcă nimeni, în principiu ne facem treaba”, a spus Sergiu Neguţ.

Oficialii Guvernului promit să simplifice birocraţia şi, anul viitor, să dea bani mai mulţi pentru finanţarea firmelor.

Am propus un buget semnificativ crescut pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru programele pentru IMM-uri, de la 60 de milioane de lei, la 170 de milioane de lei”, a spus Florin Jianu, ministrul pentru IMM-uri.

IMM-urile reprezintă 98% din numărul total de firme din România. Cea mai mare parte dintre IMM-uri sunt în comerţ şi nu în producţie ca în Germania. Aproape 90% din IMM-urile româneşti sunt firme care au, în medie, doi angajaţi. Într-un clasament european, România este codaşă la numărul de firme mici şi mijlocii. Avem doar 24 de firme mici şi mijlocii raportate la mia de locuitori, aproape la jumătate faţă de vecinii din Ungaria. Media europeană este de 54 de IMM-uri la mia de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...