Guvernul anunță suplimentarea bugetelor mai multor ministere. Ce instituții primesc bani

Data publicării:
ședință de guvern
De asemenea, se fac unele redistribuiri la Ministerul Justiţiei şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernul a aprobat vineri suplimentarea bugetelor mai multor ministere şi instituţii publice. Printre acestea, vor primi mai mulți bani ministerul Sănătăţii și cel al Educaţiei, Secretariatul General al Guvernului, SRR, Camera Deputaţilor, DNA şi SRI, potrivit unui comunicat de presă al Executivului, preluat de Agerpres.

Mai multe proiecte-hotărâri de guvern sau memorandumuri pentru suplimentarea bugetelor unor ministere şi alte instituţii publice au fost aprobate de guvern. Astfel vor beneficia de fonduri suplimentare ministerul Sănătăţii, cel al Educaţiei și alte instituții publice.

"Fondurile suplimentare au în vedere asigurarea finanţării serviciilor din spitale, a medicamentelor compensate, a plăţii salariilor din sistemul de sănătate şi din sistemul de ordine publică, a plăţii majorate a salariilor din învăţământul preuniversitar, plata cererilor de finanţare a unor proiecte susţinute din fonduri europene, susţinerea unor proiecte de investiţii în domeniile transporturilor şi mediului, precum şi buna funcţionare a instituţiilor statului. De asemenea, se fac unele redistribuiri la Ministerul Justiţiei şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) ", se arată în informarea guvernului.

Ministerul Afacerilor Interne

Astfel, bugetul MAI a fost suplimentat cu 960 de milioane de lei, sumă din care 395 milioane de lei va fi folosită pentru plata unor drepturi de natură salarială, iar suma de 565 milioane lei va fi folosită pentru plata unor drepturi de natură socială.

Tot pentru MAI, printr-un memorandum au fost alocaţi 41,6 milioane lei pentru derularea unor proceduri de achiziţii.

Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei a primit, în baza unui memorandum, 184 milioane de lei, fonduri necesare pentru plata majorată a salariilor personalului din învăţământul preuniversitar.

Ministerul Sănătății

La Ministerul Sănătăţii (MS) s-au alocat, prin hotărâre, 200 de milioane de lei, sumă destinată acoperirii cheltuielilor unităţilor spitaliceşti cu paturi.

Tot la propunerea MS s-au aprobat două memorandumuri pentru suplimentarea bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNSUASS) cu 500 de milioane de lei pentru asigurarea derulării programelor de sănătate, a decontării medicamentelor compensate, a materialelor sanitare, şi alte 168,331 milioane lei, bani necesari pentru asigurarea plăţii influenţelor financiare determinate de creşterile salariale şi de drepturile salariale acordate personalului din unităţile sanitare publice.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Bugetul ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a fost mărit cu 1,3 milioane de lei în vederea realizării în regim de urgenţă a lucrărilor pentru prevenirea efectelor calamităţilor produse prin cedarea infrastructurii de apărare existente (a digului) datorate fenomenelor erozionale înregistrate şi accentuate în zona localităţii Bozanta Mică, judeţul Maramureş.

Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe a primit, prin hotărâre, 85,2 milioane lei, din care 77,7 milioane de lei pentru plata obligaţiilor ce revin din angajamente legale încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cât şi pentru întărirea capacităţii forţelor armate din statele partenere atât din Vecinătatea Estică, cât şi din Balcanii de Vest de a face faţă provocărilor de securitate actuale, cu atât mai relevante în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, iar restul de 7,5 milioane lei pentru plata unei tranşe aferente cotizaţiei anuale a României la bugetul Instrumentului European pentru Pace (EPF), pilonul II.

Bugetul MIPE a fost suplimentat, prin hotărâre, cu 500 de milioane de lei pentru onorarea cererilor de plată/rambursare depuse de beneficiari ai proiectelor finanţate prin Programul operaţional Capital Uman, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Regional şi Programul operaţional Infrastructură Mare.

Ministerul Transporturilor

Ministerului Transporturilor i-a fost aprobată suma totală de 381,5 milioane de lei din care: 218,5 milioane de lei credite bugetare destinate finanţării proiectelor din domeniul transporturilor derulate de beneficiarii Programului Operaţional Infrastructura Mare, 81,5 milioane de lei credite de angajament şi 81,5 milioane de lei credite bugetare pentru finanţarea proiectelor din cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.

Secretariatul General al Guvernului

Pentru acoperirea nevoilor instituţionale şi a sprijinului financiar acordat cultelor religioase, Guvernul a suplimentat, prin hotărâre, bugetul SGG, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, cu suma de 333,3 milioane lei.

Tot la SGG, au fost aprobate, prin memorandumuri, 2,307 milioane de lei credite de angajament şi alte 18,841 milioane de lei credite bugetare pentru cheltuieli de funcţionare şi contribuţii ale României la OCDE, plus suma de 87 de milioane de lei pentru acordarea sprijinului financiar la salarizarea personalului de cult aparţinând cultelor religioase.

Serviciul Român de Informații

În cazul Serviciului Român de Informaţii a fost aprobată Suplimentarea limitei de credite de angajament cu suma de 5 milioane de lei pentru achiziţionarea de active fixe necorporale, licenţe şi software, precum şi a tehnicii specifice pentru executarea misiunilor SRI.

Tot pentru SRI a fost aprobată suma de 6,25 milioane de lei, credite de angajament şi credite bugetare, destinată achitării drepturilor salariale ale personalului din reţeaua sanitară proprie (Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu) şi din Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", inclusiv a contribuţiilor asiguratorii pentru muncă, pentru lunile noiembrie-decembrie 2023.

Pentru Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), Guvernul a aprobat redistribuiri de credite bugetare şi credite de angajament, respectiv diminuarea cu suma de 3.000 lei credite bugetare şi cu suma de 4.000 lei credite de angajament şi suplimentarea cu aceleaşi sume a creditelor bugetare, respectiv a creditelor de angajament la titlul 'Alte cheltuieli'.

"Măsura este necesară pentru plata sumei aferente persoanelor cu handicap neîncadrate în conformitate cu prevederile legale", se arată în informarea Guvernului.

Ministerul Justiției

Tot o redistribuire a fost aprobată şi în cazul Ministerului Justiţiei, în baza căreia se diminuează cu suma de 6,63 milioane lei credite de angajament, respectiv cu suma de 4,9 milioane lei credite bugetare aprobată la titlul "Transferuri între instituţii ale administraţiei publice" şi se suplimentează cu aceleaşi sume credite de angajament şi credite bugetare, la titlul "Active nefinanciare". Fondurile sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor şi acţiunilor specifice Ministerului Justiţiei prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, precum şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru bunuri şi servicii.

Executivul a aprobat, prin hotărâre, suplimentarea cu 100 milioane lei credite bugetare şi de angajament bugetului Ministerului Justiţiei, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Din această sumă, 99,7 milioane lei se alocă pentru acoperirea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii, iar suma de 300 mii lei se alocă pentru cheltuielile cu ajutoare sociale, aferente lunii octombrie cu termen de plată în luna noiembrie.

Bugetul SRR a fost suplimentat cu 29 de milioane de lei. Din această sumă, 17,5 milioane lei se alocă pentru cheltuieli de personal, iar 12 milioane lei cheltuieli cu preluarea, transportul şi difuzarea programelor SRR, cheltuieli cu utilităţile, cheltuieli pentru chiriile sediilor studiourilor din ţară, cheltuieli cu remuneraţiile datorate organismelor de gestiune colectivă.

Guvernul a suplimentat cu 26 de milioane de lei bugetul Camerei Deputaţilor pentru acoperirea cheltuielilor de personal.

Direcţia Naţională Anticorupţie a primit, la rândul său, 800.000 lei credite de angajament pentru acoperire cheltuieli de personal.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri