GERMANIA ALEGE. „Statul social” stă la baza modelului german de peste un secol
Ca orice model, nici cel german nu a funcţionat mereu impecabil, mai ales că a fost testat la maximum în două războaie mondiale şi în patru perioade de criză economică.
Când a pus bazele Germaniei unificate, între 1862 şi 1890, Otto von Bismark a pus şi piatra de temelie pentru ceea ce numim astăzi „statul social", care includea pe lângă pensionarea la limita de vârstă, asigurarea medicală şi în caz de accident, dar şi ajutorul de şomaj. Şi graţie acestor măsuri, Germania abia unificată se afla în primul pluton al marilor puteri. În 1913, în pragul Primului Rărboi Mondial, Marea Britanie, Germania şi Franţa realizau două treimi dintre produsele manufacturate din Europa, 93% din producţia de cărbune şi 78 de procente din cea de oţel. Grija faţă de ai lui nu l-a împiedicat însă niciodată pe Bismark să renunţe la Realpolitk, realismul politic, bazat pe putere şi pragmatism, nu pe ideologie şi morală.
„Marile provocări ale vremurilor noastre nu pot fi rezolvate prin discursuri şi deciziile majorităţii (...) ci prin fier şi sânge”, le spunea el deputaţilor de la Berlin încă din 1862. Fier şi sânge au şi urmat. Tot avântul economic, toată influenţa politică a Berlinului, construite cu greu timp de jumătate de secol, s-au făcut praf după Primul Război Mondial. Înfrântă de americani, britanici şi francezi, Germania a trecut prin vremuri cumplite de foame, sărăcie şi o inflaţie uriaşă. Şi totuşi, sistemul imaginat de Bismark, a rezistat. Economia germană a prins din nou aripi după 1924, în timp ce Berlinul vibra zi şi noapte de baluri si petreceri.
Bucuria nu a durat mult. Puternic loviţi de criza economică mondială din 1929-1933, germanii au cedat mirajului promis de Adolf Hitler şi ideologia nazistă şi au instaurat cea mai cruntă dictatură, prin cel mai democratic mod cu putinţă: alegerile parlamentare.
Timp de aproape 10 ani, economia germană a duduit mai mult ca oricare alta, printr-o producţie militară menită să susţină efortul uriaş de război. A avut şi resurse pe măsură, pentru că toate ţările ocupate de Al Treilea Reich sau aliate cu acesta au plătit din greu în petrol, grâne, animale. Prosperitatea a dispărut însă imediat după ce balanţa s-a înclinat în favoarea aliaţilor. În 1945, bombardamentele americano-britanice au năruit oraş după oraş, uzină după uzină, până la capitularea Berlinului. Din nou, Germania sărea de la o extremă la alta. Acum, în loc de bogăţie şi putere, germanii cunoşteau cele mai cumplite momente din istoria lor - foamete, boli, milioane de oameni fără un acoperiş deasupra capului, iar ţara a fost ruptă în două de Războiul Rece. Dar la fel ca în trecut, când totul părea pierdut, germanii au mai primit o şansă.
„Cu cât citeşti mai mult despre Al Doilea Război Mondial, cu atât afli cât de distrugător a putut fi. Trebuie să studiezi fotografiile, pentru a înţelege gradul de distrugere a drumurilor, caselor, fabricilor, a unor întregi domenii industriale, în mai multe ţări europene, până la punctul din care nu mai aveau cum să se reconstruiască singure”, a explicat Judith Baroody, expert Fundaţia Marshall.
Conştienţi de acest lucru, americanii au pompat în economia germană prin planul Marshall aproximativ un miliard şi jumătate de dolari. Graţie acestui sprijin, statul social imaginat de Otto von Bismark a renăscut, mai solid ca niciodată, şi a permis revenirea rapidă a Germaniei în prima ligă a marilor puteri, unde este şi astăzi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
