Tăriceanu: „Filozofia este să nu introducem niciun fel de impozite sau taxe noi în 2018”

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu

Niciun impozit sau vreo taxă nouă în 2018, asta a anunțat Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, vineri, vorbind despre reintroducerea impozitului pe venitul global.

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a reafirmat că impozitul pe venitul global va fi introdus, însă deocamdată nu a fost avansat un termen în acest sens.

„Impozitul pe gospodărie nu am discutat. Am discutat despre impozitul pe venitul global, ceea ce v-am spus și dumneavoastră le-am repetat și colegilor, urmează ca Ministerul de Finanțe să pornească la o operaționalizare a acestui impozit pe venitul global. Dar lucrul acesta presuspune o logistică necesară, stabilirea unor proceduri și nu există din partea ministerului un termen pe care să-l fi avansat, deci pe măsură ce ministerul va avansa pe acest domeniu important... dar a mai existat impozit pe venitul global, nu ar fi vreo noutate, și eu am plătit și cred că unii dintre dumneavoastră. Nu e o formulă care trebuie să ne surprindă, subliniez, nu e vorba de niciun impozit nou. De altfel, filozofia pe care este construit programul economic este să nu introducem niciun fel de impozite sau taxe noi în 2018, din contră, încercăm să simplificăm actualele sisteme de taxe și impozite și să le reducem ca număr”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri