Ministrul demis al Finaţelor, Florin Cîţu, a anunțat, vineri, că a început controalele la Primăria București, instituție care nu a mai fost verificată în ultimii zece ani. Primarul Gabriela Firea a declarat recent că aşteaptă inspecţia „cu pâine şi sare”, potrivit Mediafax.
Ministerul Finanţelor a început controalele la Primăria Capitalei (PMB), a anunţat vineri seara Florin Cîţu, ministrul demis al Finanţelor, în cadrul unei întâlniri cu presa.
Nu e prima dată când ministrul declară că va trimite o inspecţie economico-financiară la Primăria condusă de Gabriela Firea.
„În ultimii zece ani, nimeni n-a mai călcat pe acolo să vadă cum sunt cheltuiţi banii românilor”, a declarat Cîţu.
Ministrul Cîţu şi primarul Capitalei Gabriela Firea se află într-un război mediatic.
După anunţul ministrului, Gabriela Firea a declarat că nu se teme de control.
„Primim cu pâine şi sare orice controlor, de la orice instituţie. Suntem cea mai verificată instituţie”, a spus Gabriela Firea.
Editor web: Liviu Cojan