Ministerul de Finanțe pune în vânzare titluri de stat Tezaur începând de azi. Ce dobânzi au titlurile
Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur începând de azi, anunță Ministerul Finanţelor. Titlurile au maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,30% şi, respectiv, 7,20%.
Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în formă dematerializată, potrivit unui comunicat al Ministrului de Finanțe.
În perioada 20 iulie - 17 august 2023, titlurile de stat pot fi cumpărate online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
În perioada 20 iulie - 18 august 2023, titlurile pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, iar între 20 iulie şi 17 august în mediul urban şi 20 iulie - 16 august în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.
Veniturile sunt neimpozabile
Dobânda este anuală. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
„Oferă siguranţă pentru economiile dumneavoastră, au randament competitiv, nu se impozitează, le poţi accesa uşor şi contribuie la dezvoltarea naţională. Mai mult, nu trebuie să ai sume mari de investit, ştii exact când şi cât vei câştiga. Acestea sunt argumentele care fac din titlurile de stat Tezaur un instrument financiar puternic, pentru care le recomand oricui vrea să îşi asigure un venit pasiv, sigur şi predictibil”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, potrivit comunicatului citat.
Dobânzi mai mari pentru donatorii de sânge
Tot în această perioadă se desfăşoară o noua ediţie a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea maimare dobândă.
Potrivit Ministerului Finanţelor, investitorii care se alătură campaniei „România are sânge de rocker”, pe care instituţia o desfăşoară în parteneriat cu Rock FM, vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziţia de titluri de stat emise în lei, cu scadenţa la un an.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei.
Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.